FacebookTwitterLinkedIn

Primul episod al noului sezon va fi difuzat în premieră în România duminică, 3 iunie, de la ora 19:00, pe Discovery Channel.

De când cei doi au pus capăt parteneriatului lor, acum cinci ani, Paul Teutul Sr. a transformat atelierul Orange County Choppers într-un business complex care cuprinde un magazin, o cafenea, o zonă de bowling, un restaurant și un showroom cu motociclete.

Cu toate acestea, investiția începe să devină din ce în ce mai greu de susținut din cauza costurilor ridicate și a traficului redus. Și Paul Teutul Jr. a resimțit greutățile unui business propriu, a cărui stabilitate este amenințată de lipsa de clienți.

În noul sezon, echipa tată-fiu pornește din nou la drum pentru a repune brandul de familie pe harta atelierelor custom de top. De la atleți de talie mondială, companii din topul Forbes 100 și până la vedete binecunoscute, cei doi trebuie să îndeplinească așteptările celor mai pretențioși clienți și să lucreze, în același timp, la întărirea relației lor.

Seria de tip reality „Motociclete americane” (en. American Chopper) este una dintre cele mai longevive emisiuni ale canalului Discovery Channel. Emisiunea a fost difuzată pentru prima dată în anul 2002 și a avut succes timp de 10 ani. După 223 de episoade, seria a fost întreruptă, iar Paul Sr. și Paul Jr. au pornind pe drumuri separate.