FacebookTwitterLinkedIn

Dacă ai ocazia să petreci o zi în compania unui BMW Seria 7, indiferent dacă îl conduci sau te bucuri de confortul scaunelor din spate, îți poți da seama cât de impresionant este, din toate punctele de vedere, sedanul de lux al producătorului bavarez.

Dar dacă petreci patru zile cu o astfel de limuzină, atunci începi să te gândești cum ar fi să deții una. Pentru mine, Seria 7 a fost un model care m-a impresionat încă din anii ’90, când am reușit să văd unul „pe viu” la Salonul Auto București și, tot în aceeași perioadă, a apărut în filmul Tomorrow Never Dies, condus de James Bond. În afară de armele pe care le avea în dotare agentul Bond, Seria 7 este și astăzi o mașină care îți oferă tehnologie și eleganță, combinate într-un mod unic.

Dar revenind în zilele noastre, putem observa cât de mult au evoluat tehnologia, designul și proporțiile. Dimensiunile impunătoare și designul modern se regăsesc de la grila frontală iluminată până la țevile de eșapament ascunse, BMW Seria 7 fiind atât încrezător, cât și elegant. Din orice unghi îl privești, liniile caroseriei trădează sportivitatea limuzinei, designul frontal impunător fiind conturat de farurile BMW Iconic Glow cu elemente din cristale Swarovski.

Dacă rămânem la exterior, putem dezvălui de ce este un model unic în lume. Culoarea exterioară a mașinii se numește Desert Sand Uni și este primul BMW din lume cu această culoare specială, fiind dezvoltată de echipa BMW Group România și Oliver Rademacher, director general al BMW Group România, culoare ce va fi disponibilă în curând în paletarul de culori BMW Individual. Pentru a evidenția mai bine această culoare specială, ornamentele exterioare și eleronul sunt finisate în negru lucios.

Dar cine să descrie mai bine acest proiect decât însuși Oliver Rademacher: „Culoarea este foarte importantă pentru exprimarea personalității și emoției. La fel ca în modă, culoarea și textura au puterea de a transforma modul în care percepi un obiect – ele pot amplifica formele, pot adăuga adâncime, făcându-l mai puternic sau mai zvelt. Culoarea reprezintă o oportunitate importantă pentru clienții noștri de a se exprima, de a crea expresii unice ale individualității lor. Atunci când își configurează automobilele, clienții trebuie să ia în considerare nu doar echipamentele opționale, ci și să înțeleagă că au o selecție minunată de culori spectaculoase din care pot alege. Sunt în România de aproape un an şi am observat deschiderea clienţilor către culori speciale, un lucru care devine firesc în segmentul premium. Am vrut să întăresc acest lucru conducând un automobil într-o culoare specială. Sunt încântat că nu voi fi singurul din lume care poate alege această culoare, acum şi clienţii pot opta pentru ea. Datorită BMW Individual, poți configura un BMW Seria 7 în 135 de culori diferite. Datorită proiectului nostru, adăugăm una în plus – Desert Sand Uni”.

Dacă am deslușit misterul modelului unic în lume, putem deschide ușile automate și ne putem așeza confortabil în scaunul șoferului. Interiorul mașini este configurat prin programul BMW Individual. Pielea scaunelor Executive Lounge este Merino, cu un conținut exclusiv Tartufo, iar bordul are ornamente de fibră de carbon și cusături argintii și, ca să completeze exteriorul mașinii, finisaje Piano Black.  Ecranul de mari dimensiuni BMW Curved Display, orientat către șofer, îți stă la dispoziție pentru orice detaliu tehnic sau de confort a mașinii, fie că îl folosești prin atingere sau prin comanda vocală: „Hey BMW”.

Din față nu te poți bucura prea mult de plafonul panoramic Sky Lounge, dar dacă te muți pe locurile din spate, ai o senzație de spațiu și libertate. Scaunul din spatele pasagerului se poate transforma, la o atingere de buton, într-un lounge pe care te poți întinde și bucura de călătoria confortabilă a limuzinei.

Sonorizarea, un lucru la care eu sunt pretențios, este asigurată de Bowers & Wilkins seria Diamond și este un sistem audio surround care dispune de tehnologii acustice unice și oferă o performanță audio imersivă de ultimă generație. L-am testat cu o selecție de piese alese special și a făcut față cu brio.

Fiind un model 740d, Seria 7 testată de noi este propulsată de un motor diesel de ultimă generație, silențios și destul de puternic încât să propulseze mașina de peste două tone de la 0 la 100 km/h în doar 5,8 secunde. Dar nu neapărat despre asta este vorba când conduci o limuzină. Instinctul meu a fost să mă bucur de călătorie, să testez direcția integrală a mașinii care te ajută când schimbi benzile sau când vrei să parchezi ușor cei 5,4 metri lungime ai mașinii (parcare pe care mașina o face singură cu un minimum de efort), să las scaunul ventilat să mă maseze, pur și simplu, să găsesc placerea de a conduce. Foto: Marius Michailov/Compania.