FacebookTwitterLinkedIn

Producătorul de preparate din carne Sergiana din Brașov a cumpărat restaurantul Calul Bălan din Neptun, închis de trei ani. Valoarea investiției, incluzând și costurile preluării, se situează la 2,5 milioane euro.

„Nu trebuie să uităm că acest restaurant a fost un loc de referință pentru litoral și, de ce nu, pentru România. Ori aceasta este provocarea pe care ne-o asumăm, nu ne propunem doar ca restaurantul să renască, ci ca, prin Sergiana, Calul Bălan să se repoziționeze la nivelul maxim atins vreodată, poate chiar mai sus”, a declarat Adrian Zahariea, Director Comercial Sergiana Grup.

Sergiana a fost înființată în anul 1994 și operează mai multe restaurante în Brașov, dar și ferme de porci și vite. În 2020, compania a avut afaceri de 180,6 milioane de lei și un profit net de 6,8 milioane de lei.