FacebookTwitterLinkedIn

Bancherii și directorii executivi au frânat brusc fuziunile și achizițiile (M&A) după ce președintele SUA, Donald Trump, a declanșat un război comercial global în 2 aprilie, iar ca urmare s-a redus semnarea tranzacțiilor sub cele mai întunecate perioade ale pandemiei sau ale crizei financiare globale din 2008-2009.

Numărul contractelor M&A anunțate la nivel global – un indicator al sănătății economice mondiale – a scăzut în aprilie la cel mai mic nivel din peste 20 de ani, potrivit datelor compilate de Dealogic pentru Reuters.

În SUA, cea mai mare piață M&A din lume, doar 555 de tranzacții au fost semnate luna trecută – cel mai mic număr lunar din mai 2009 încoace.

„Ziua Eliberării” autoproclamată de Trump, când a anunțat tarife vamale împotriva tuturor țărilor, a provocat scăderi pe bursele globale, anularea ofertelor publice inițiale (IPO) planificate de companii și măsuri de retorsiune din partea altor state.

Incertitudinea i-a determinat pe bancheri – care câștigă comisioane și bonusuri din facilitarea acestor tranzacții – să le recomande clienților să amâne fuziunile și IPO-urile până când politica SUA va deveni mai clară și mai coerentă.

Câteva tranzacții mari, precum achiziția de 24,25 miliarde dolari realizată de Global Payments în aprilie pentru o firmă de procesare de carduri și servicii contabile, au mai animat un început de an altfel letargic.

Totuși, acestea nu au fost suficiente pentru a preveni scăderea valorii totale a activității globale M&A la 243 miliarde dolari – cu 54% mai puțin decât în martie și cu 20% sub media lunară din ultimii 20 de ani, arată datele Dealogic.

Există, totuși, o rază de speranță pentru M&A: tranzacțiile din tehnologie, unde valoarea constă în proprietatea intelectuală – cum ar fi algoritmi și software – mai degrabă decât în bunuri fizice supuse tarifelor, cum sunt automobilele.

Industria tech a generat aproape 40% din cele aproximativ 600 de miliarde de dolari în tranzacții semnate anul acesta în SUA. Țara reprezintă aproape jumătate din activitatea globală M&A, ca valoare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.