Grupul OMV a făcut eforturi intense în ultimii ani pentru a găsi alternative la importurile de gaze din Rusia iar, în acest sens, proiectul Neptun Deep din apele teritoriale ale României este pe drumul cel bun, a declarat directorul general Alfred Stern.
“Obiectivul este ca noi să începem forajul în primul trimestru al anului viitor. Platforma de foraj Transocean este deja în drum spre Marea Neagră iar până în 2027 ar urma să înceapă producţia”, a spus Alfred Stern, citat de APA și Agerpres.
Potrivit directorului OMV, este absolut nevoie de gaze naturale ca tehnologie de legătură în tranziţia energetică iar acest lucru face parte din strategia grupului austriac.
“Acesta un proiect cu adevărat important, nu numai pentru România, ci pentru UE în ansamblu. Acesta este cel mai mare proiect de dezvoltare a gazelor din UE-27. România poate deveni independentă şi chiar exportator de gaze”, a subliniat Alfred Stern. Aceasta a adăugat că, spre deosebire de gazele lichefiate, proiectul Neptun Deep are sens nu numai din punct de vedere al costurilor, ci şi din punct de vedere al mediului şi al eficienţei energetice.
Compania deţine o cotă de 50% din proiectul Neptun Deep şi este operatorul acestuia. Neptun Deep este cea mai mare resursă de gaze naturale din UE, cu o producţie estimată de circa 100 miliarde de metri cubi.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.