FacebookTwitterLinkedIn

Premierul Ilie Bolojan a convocat luni dimineață, la Palatul Victoria, o ședință pe tema situației cetățenilor români blocați în zona limitrofă Iranului din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

La ședința convocată de premierul Ilie Bolojan, începând cu ora 9:30, participă viceprim-miniștrii și reprezentanții ministerelor Afacerilor Externe, Transporturilor, Economiei, Apărării, Finanțelor, notează Agerpres.

Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a anunțat că, pe toată durata activării celulei de criză a MAE, vor avea loc conferințe de presă pentru ca informațiile corecte să ajungă la timp la cetățenii României.

Ea a cerut duminică cetățenilor români aflați în zona de conflict să își transmită datele de contact la oficiile consulare. Până duminică seara, au fost înregistrate peste 1.060 de solicitări de asistență, cu excepția Emiratelor Arabe Unite

Un prim grup de cetățeni români – 300 – ar urma să fie scos din Israel și va trece în Egipt, de unde vor fi preluați de o echipă consulară trimisă de Ambasada României la Cairo.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a prezentat duminică seara date referitoare la numărul de cetățeni români aflați în zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Andrei Țărnea: „Vorbim despre Israel, circa 624 de cetățeni români, din aceștia cam 30-30 și ceva sunt minori. În Qatar vorbim de 159 de cetățeni români, din care 19 minori. În Arabia Saudită vorbim de 25 de cetățeni români, din care mai multe familii cu copii, trei copii cred că sunt. În Ramallah vorbim de 46 de cetățeni români în atenție, nu avem informații legate de minori. În Kuwait vorbim despre șase adulți și doi copii.

În Iran vorbim de nouă persoane. În Oman de circa 90 de turiști români. În Iordania vorbim de 99 de cetățeni români. În Emiratele Arabe Unite, situația este un pic mai complicată. Vom reveni cu cifre pe măsură ce acestea sunt clarificate.”

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.