FacebookTwitterLinkedIn

Din podul casei natale la peste 300 de milioane de produse vândute în întreaga lume, aşa ar putea suna un rezumat al succesului pe care l-au înregistrat produsele al căror principiu de bază este cosmetica vegetală şi pe care francezul Yves Rocher le-a transformat într-o emblemă pentru universul frumuseţii. Astăzi, Grupul Yves Rocher este unul „familal, rentabil şi independent” după cum se autodefineşte. Se caracterizează ca fiind un grup ieşit din tipare pentru că este controlat în proporţie de 96% de familia fondatorului şi este încă animat de acelaşi spirit al „antreprenorului-creator” pe care l-a insuflat şi Yves Rocher.

În România, Yves Rocher a ajuns în 2009, cu toate că produsele puteau fi găsite pe piața autohtonă încă din anul 2000, prin magazinele care dețineau franciza, iar acum peste 700 de produse dedicate frumuseții se găsesc pe rafturile magazinelor sau pe cele virtuale. Cu vânzări care au atins 17 milioane de euro în 2012, o cotă de două procente din piața de cosmetice și o țintă ambițioasă de peste trei la sută în viitorul apropiat, cu o creștere constantă în ultimii patru ani, Yves Rocher rămâne un competitor extrem de hotărât. „Fără îndoială, lecția principală pe care am învățat-o de când suntem aici, este faptul că România este o țară foarte dinamică, într-o mișcare permanentă. România nu are nimic de-a face cu stereotipurile internaționale care circulă despre ea”, spune Jacek Roznowicz, directorul pentru Europa de Sud Est al companiei franceze. Nimic mai adevărat, mai ales că, de la debutul crizei, piața de cosmetice din România s-a contractat puternic.

Nici când vine vorba de o comparație cu țara de proveninență a brandului în ceea ce privește modelul de business, nu pare să fie foarte simplu. „Este foarte dificil să compari cele două țări. Trebuie să ținem cont de faptul că România a fost o țară comunistă timp de aproape 50 de ani. Practicile de business au fost foarte diferite în acea perioadă. Dar totul este relativ, iar România se confruntă cu o nouă realitate și, de 20 de ani, a găsit un mod nou și corect de dezvoltare”, a mai spus directorul  Yves  Rocher  Europa de Sud-Est. Principala lor dorinţă este să poată oferi produse la preţuri bune care să fie accesibile pentru o gamă largă de clienţi din toate regiunile geografice. De aceea, mai precizează Jacek Roznowicz , „acest business se bazează pe patru direcţii importante, Yves Rocher  fiind specialist în botanică, recoltant, producător şi distribuitor. Să nu uităm că marca Yves Rocher pune un accent special pe relaţia cu clienţii, fapt care i-a şi adus titlul de Superbrand 2011 la categoria cosmetice.” În aprilie anul trecut, a fost inaugurat şi magazinul virtual, iar aproximativ şase procente din vânzări vin din online.

„Suntem foarte mulţumiţi de dezvoltarea business-ului nostru în România. Este relativ stabil”, a mai precizat Jacek Roznowicz. Deoarece crede că România este o piaţă unde se poate dezvolta foarte bine, ţinta Yves Rocher pentru piaţa autohtonă este de 40 de magazine exclusive. Mai mult, tot ca planuri de viitor, compania franceză va miza foarte mult pe digitalizare, pe vânzările online şi pe noi servicii de distribuţie.