Patru milioane și jumătate de șoferi români s-au trezit că au de plătit de anul acesta sume substanțial mai mari pentru polița obligatorie de răspundere civilă auto, situație care s-a lăsat cu mini-proteste de stradă și cu interpelări la cel mai înalt nivel al politicii: ce se întâmplă?
Creșterea medie este de 30%, cât să acopere pierderile asigurătorilor pe acest segment, după ce o normă a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) le-a impus să nu mai folosească în acest scop profiturile din alte surse. Însă creșterea nu a lovit uniform – șoferii asigurați la unele companii au văzut dublări de polițe, iar cei foarte tineri – până în 25-30 de ani – chiar triplări, cu extreme care depășesc 2.000 de lei pentru șoferi cu „cazier“ curat sau 4.000 de lei pentru cei fără. Iar întrebarea lor este aceeași. Pe lângă reglementarea seacă a ASF, se întâmplă lucruri care trebuia să se întâmple de mult, dar și niște efecte colaterale neplăcute.
Care sunt cauzele
1. Asigurătorii se foloseau de vehiculul RCA pentru a câștiga cotă de piață. Pentru că era zona cea mai sensibilă la preț, strategia de afaceri a celor mai mulți a fost să vândă chiar și în pierdere doar ca să poată raporta cifre bune. Pierderile? Plătite din liniile de afaceri profitabile – în cazul fericit.
2. În cazul mai puțin fericit, unii asigurători practicau strategia cinic denumită „controlul daunelor“ – hărțuirea victimei până renunță la despăgubire sau amânarea plății către service până acesta se resemnează cu mai puțin. Pentru clienții care fac alegerea, problema este neglijabilă pentru că nu ei ci victimele lor sunt cei care au de suferit.
3. Despăgubirile pe segmentul vătămărilor corporale cresc într-un ritm susținut, pe măsură ce șoferii descoperă că, în caz de accident cu victime, nu ei ci asigurătorul trebuie să scoată bani pentru tratamentul medical. Acesta este un semn că prețul poliței va continua să crească, probabil cu un procent de două cifre în fiecare an.
4. Sistemul bonus-malus este destul de slab-calibrat, cu o bază de date incompletă și care nu include modalități de reglaj fin care să izoleze categoria șoferilor cu adevărat agresivi, predispuși să comită accidente. Sunt luate repere generale, cum ar fi vârsta și un istoric sumar unde sunt mai multe șanse să se piardă date decât să se adauge.
5. Sistemul de evaluare a mașinii este bazat în principal pe capacitatea cilindrică, un indicator destul de vag al pericolului pe care îl prezintă vehiculul. Desigur, în realitate, o rablă cu motor mic este mult mai periculoasă decât o mașină mai mică sau mai mare, dar dotată cu ABS și alte sisteme de siguranță activă.
Inevitabil, criteriile se vor calibra pe parcurs – este, până la urmă, o problemă de competitivitate, iar de la un preț în sus efortul investit devine fezabil. Însă toți asigurătorii (și în bună parte supraveghetorul pieței) au a-și reproșa că n-au făcut-o din timp și că astăzi există categorii întregi care au devenit victime inocente ale acestei lipse de preocupare. Deocamdată cel puțin, ei sunt în situația să caute soluții pe cont propriu.
Unde poți găsi o poliță
mai ieftină
1. Cea mai intuitivă este să facă o comparație de prețuri pe toată piața și să aleagă formula cea mai avantajoasă – diferențele de criterii și de prețuri sunt uriașe. Însă uneori nu sunt, iar atunci câștigul este minimal.
2. Un broker de asigurare poate ajuta uneori la obținerea unor oferte mai avantajoase față de cele standard. Cazul trebuie prezentat din start, ca atare: „am un istoric bun și nu reușesc să obțin un preț decent. Cum se poate rezolva?“
3. Sunt companii care oferă pachete CASCO+RCA în condiții mai avantajoase, chiar personalizate – desigur varianta nu-i ajută pe cei trei sferturi dintre șoferi care preferă să evite cu totul asigurarea CASCO.
4. Există desigur și clasicul truc în care proprietarul mașinii și titularul poliței sunt o altă persoană decât utilizatorul efectiv, cineva „din familie“ care se califică la un preț mai mic. Probabil și această portiță se va închide, dar deocamdată rămâne o „portiță“ temporară eficace.
5. Depinde și de localitatea în care este încheiată polița – în București sunt prețurile cele mai mari, dar în alte județe prețurile pot scădea și până la 25%. Dacă există posibilitatea ca mașina să fie înmatriculată în altă parte, economia poate fi substanțială.
Însă prețurile vor continua să crească și, rând pe rând, „portițele“ se vor închide. De fapt, de închiderea unora dintre ele depinde chiar restabilirea unui oarecare echilibru pe piață. Iată ce pot face jucătorii de pe piața asigurărilor și arbitrul lor pentru ca lucrurile să meargă mai bine.
Cum se poate rezolva situația pe termen lung
1. O propunere mai veche, respinsă până acum de lobby-ul unei părți a asiguratorilor, ar trebui în sfârșit aplicată – plata RCA de către asigurătorul CASCO al victimei, urmând ca acesta să-și recupereze daunele de la compania care a emis RCA. În felul acesta ar fi reduse șicanele la plată care fac piața atât de impredictibilă și ar duce, în timp, chiar la scăderi de preț.
2. Introducerea unui corp de experți neutri care să se ocupe de evaluarea daunelor, în locul sistemului actual în care ei sunt angajații asigurătorului și sunt deci motivați să subevalueze sumele care trebuie plătite. În primă instanță, asta presupune o creștere de costuri, însă reechilibrarea mesei de joc ar aduce mai multă certitudine pe piață deci economii pe termen lung. Ca alternativă extremă, se poate introduce unui mecanism prin care compania de asigurări să fie obligată să răscumpere integral autoturismul la un preț calibrat propria evaluare de daună, atunci când există o diferență substanțială față de evaluarea service-ului. Este de presupus că ar obține astfel un profit, deci asigurătorul devine mult mai motivat să livreze o evaluare aproape de realitate și riscă să piardă bani în caz contrar.
3. Întărirea bazelor de date comune astfel încât istoricul accidentelor să fie mai detaliat și, pe de altă parte, șoferii să poată contribui – voluntar – cu date care să le îmbunătățească scoringul; studii, profesie, familie, cursuri de condus defensiv, timp efectiv petrecut la volan etc.
4. Introducerea unor criterii mai nuanțate referitor la potențialul pericol reprezentat de autoturism, începând de la măsurile de siguranță activă și starea tehnică și ajungând la profilul comportamental al celor care utilzează o marcă sau alta.
5. Eventuala asociere a poliței cu șoferul și nu cu mașina, astfel încât nimeni să nu poată circula pe drumurile publice dacă nu este evaluat individual (autorii de accidente sunt primii care apelează la subterfugiul de-a merge cu polița altuia, pentru că sunt motivați de prețul mai mare). Asigurații pot primi un bonus cât timp circulă exclusiv cu mașini care respectă anumite standarde de siguranță. Sistemul ar fi complicat de implementat și pe alocuri frustrant, dar și reducerile de preț sunt certe și substanțiale.