Nivelul foarte scăzut al Rinului amenință să afecteze industria germană și ar putea reduce semnificativ creșterea economică a țării în 2026, potrivit presei locale, pentru că fluviul reprezintă una dintre principalele artere de transport pentru materii prime, produse chimice, metale și combustibili între regiunile industriale ale Germaniei și portul Rotterdam.
La punctul de măsurare Kaub, una dintre cele mai puțin adânci porțiuni ale Rinului, nivelul apei a coborât până la 15 centimetri și ar putea ajunge la numai 5 centimetri, față de peste 1,5 metri în aceeași perioadă a anului trecut. În aceste condiții, navigația comercială riscă să devină imposibilă.
Institutul Kiel estimează că o lună cu niveluri foarte scăzute ale apei poate reduce producția industrială a Germaniei cu aproximativ 1%. Industria reprezintă aproape un sfert din PIB-ul țării, ceea ce amplifică impactul economic.
Economiștii Nomura estimează că o eventuală închidere a Rinului pentru transportul comercial ar putea reduce creșterea PIB-ului german din 2026 de la aproximativ 0,7% la 0,4%. Situația este complicată și de lucrările la o importantă linie feroviară de marfă de pe malul estic al fluviului, închisă până în decembrie.
Costurile logistice au crescut deja puternic: tarifele de transport pe Rin sunt de aproximativ șapte ori mai mari decât la începutul lunii iunie, potrivit Berenberg Bank, cu posibile efecte în special asupra prețurilor produselor petroliere.
Presiunile vin într-un context energetic deja dificil: stocurile de gaze ale Germaniei se află la cel mai redus nivel pentru această perioadă din ultimul deceniu, potrivit UBS, ceea ce sporește riscurile pentru cea mai mare economie europeană înaintea sezonului rece.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.