Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) din SUA a anunţat vineri că a formulat acuzaţii şi a îngheţat activele mai multor persoane şi companii din Las Vegas, care ar fi în spatele unei scheme piramidale (Ponzi) în valoare de aproape 450 de milioane de dolari.
Într-o plângere depusă la Tribunalul Districtual din Las Vegas, SEC a declarat că avocatul Matthew Beasley, precum şi Jeffrey Judd şi Christopher Humphries au spus în mod fals unor sute de investitori că vor câştiga profituri trimestriale de 12,5% făcând investiţii pretinse fără riscuri în firma J&J Consulting Services, informează News.ro.
SEC: „Beasley şi Judd au creat compania pentru a avansa fonduri pentru reclamanţii care au ajuns la înţelegeri cu companiile de asigurări. Niciunul dintre cei 449 de milioane de dolari strânşi de la investitori pe o perioadă de cinci ani nu a fost folosit în acest scop.”