FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, alumn 30 sub 30 Forbes a găsit soluții de compensare a preţurilor facturilor la energie împreună cu reprezentanţii furnizorilor de energie electrică şi gaze şi cu bancherii implicați în schema de furnizare a energiei.
“Încă de la începutul mandatului meu mi-am asumat să fac tot ceea ce trebuie pentru a putea păstra un preţ corect la energie electrică şi gaze pentru români şi companiile româneşti. Soluţiile au inclus promovarea OUG 30/2023 prin care Ministerul Energiei a efectuat plăţi de peste 3 miliarde de lei pentru plata datoriilor către furnizori. Săptămâna trecută, împreună cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, am găsit soluţia de a face plăţi atât din Fondul de Tranziţie, cât şi din alte surse legal constituite, ceea ce reprezintă angajamentul Guvernului României de a susţine sistemul energetic naţional prin toate instrumentele posibile. Ministerul Energiei realizează astfel un parteneriat între companiile de furnizare şi instituţiile financiar-bancare pentru a facilita accesarea finanţărilor la un cost cât mai redus”, a precizat Sebastian Burduja. Oficialul a precizat că este vorba despre un produs de factoring, pe baza unor convenţii tripartite, de care este nevoie pentru a asigura funcţionarea în condiţii optime a întregului sector energetic românesc.
Ministerul Energiei a avut constanță în eforturile de a compensa furnizorii pentru a acoperi diferenţele de preţ, având ca scop menţinerea unui preţ competitiv pentru consumatorii casnici şi non-casnici şi evitarea problemelor de lichiditate în sistem.
Ministerul Energiei susţine menţinerea schemelor de compensare – plafonare a preţurilor, prin care peste 5 milioane de gospodării au plătit 35 de lei la factura de energie și a creat o legătură între bănci şi furnizorii de energie pentru protejarea consumatorilor şi menţinerea preţurilor scăzute la energie.