Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania a aprobat în dată de 23 noiembrie 2017 perfectarea tranzacției pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de către Eurobank Group în capital social al Bancpost S.A., semnarea contractului urmând a avea loc în dată de 24 noiembrie 2017, au anunțat reprezntanții BT, pe Bursa de Valori București (simbol bursier: TLV).
BT a confirmat această tranzacție în data de 15 septembrie, iar la începutul lunii noiembrie a anunțat că acordul va fi semnat până la finele lunii noiembrie.
„Achiziționarea Bancpost este o oportunitate pentru BT, datorită potențialului de integrare cu businessul nostru. Această achiziție completează strategia de creștere organică a Băncii Transilvania, consolidându-ne poziția pe piață. Suntem pregătiți să ne adaptăm responsabil noii dimensiuni BT și noilor realități. Banca noastră va continuă să sprijine antreprenorii români și economia locală, creând valoare adăugată pentru acționari, clienți și echipa. Mulțumim reprezentanților Eurobank pentru sprijin, profesionalism și colaborare în contextul negocierii acestei tranzacții de importantă strategică pentru ambele părți”, declară Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania și unul dintre cei 13 cofondatori ai acesteia acum aproximativ 20 de ani.
Topul băncilor din România în 2016, în funcție de active
Banca Transilvania și Bancpost vor continuă să își desfășoare activitatea independent, până la primirea aprobărilor Băncii Naționale a României și ale Consiliului Concurenței, estimată în lunile următoare, respectiv în prima jumătate a anului viitor. Odată finalizată achiziția, BT va integra Bancpost în businessul său, cu sprijinul echipelor ambelor bănci, au anunțat reprezentanții celor două instituții financiare.
„Odată cu vânzarea Bancpost și a societăților afiliate, Eurobank își îndeplinește ultima obligație de vânzare conform planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană. Consider că această tranzacție cu un partener de o reputație incontestabilă precum Banca Transilvania se realizează în interesul deplin al clienților, deponenților și angajaților Bancpost. Eurobank se va concentra pe dezvoltarea piețelor sale cheie. Aș dori să le mulțumesc tuturor colegilor din subsidiarele din România pentru colaborarea strânsă din toți acești ani, precum și partenerilor din BT pentru finalizarea cu succes a acestui demers”, afirmă Stavros Ioannou, director general adjunct al Eurobank.
Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania: Urmărirea oportunităților de consolidare BT prin achiziții
Barclays Bank PLC a fost unicul consultant financiar al BT pentru această tranzacție. PeliFilip a oferit consultanță juridică, iar Deloitte, consultanță financiară pentru aspecte contabile și de diligența. Mediobanca – Banca di Credito Finanziario S.p.A. și HSBC Bank Plc au fost consultanții financiari ai Eurobank pentru tranzacție, iar Shearman & Sterling LLP și Schoenherr și Asociații SCA au asigurat consultanță juridica.
Cu o cotă de piață de peste 13%, la active totale de 54,9 miliarde de lei (11,9 miliarde de euro), Banca Transilvania este a două banca din România. BT are peste 7.o00 de angajați, 2,2 milioane de clienți, fiind lider de piață în domeniul cardurilor, și aproximativ 500 de sedii. Povestea băncii început acum aproape 24 de ani, în Cluj-Napoca, cu o echipa formată din 13 persoane. Aceasta este prima banca din România cotată la BVB.
Banca Transilvania a obținut o creștere a profitului net la nouă luni cu 19%, de 780 de milioane de lei
Profitul net al Băncii Transilvania, a doua bancă din România, a crescut cu 18,7%, până la 780 de milioane de lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania cu 18%, până la 829 de milioane de lei.
Bancpost este pe locul 9 în topul băncilor din România, cu o cotă de piață de aproximativ 3%, la active de 11,6 miliarde de lei (2,5 miliarde de euro). Echipa băncii cuprinde peste 2.000 de angajați, iar rețeaua aproximativ 150 de sedii, care deservesc peste un milion de clienți. Înființată în 1991, Bancpost a fost preluată de Eurobank Group în anul 2003. Grupul bancar greceasc încearcă să-și vândă de câțiva ani participațiile deținute la companii din România, ca urmare a planului se restructurare impus sistemului bancar grecesc de către Comisia Europeană.
După 20 de ani de banking
Pe primul loc în sistemul bancar românesc se afla Banca Comercială Română, cu o cotă de piață de 16,28%, la finele anului trecut, cu active în valoare de 64,068 de miliarde de lei, poziție consolidată după rezultatele de la mijlocul acestui an. Cumulat, BT și Bancpost reprezentau 16,11% din piața bancară, anul trecut, fiind extrem de aproape de BCR.
Pe locul al treilea al sistemului bancar românesc a coborât, anul trecut, după ce ani buni a fost tradițional locul al doilea, BRD – Groupe Société Générale. Aceasta avea o cotă de piață de 12,87%, la active de 50,657 miliarde de lei, ușor redusă față de 2015, când a fost de 13%. Aceasta coborâre a fost cea mai mare surpriză a anului trecut, în sistemul bancar românesc.
Activele sistemului bancar din România, format din 37 de bănci, au cumulat o valoare de aproape 393,648 miliarde lei, la finele lunii decembrie 2016, cu aproximativ 6,65% peste nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior. De asemenea, acestea au obținut un profit cumulat de 4,3 miliarde de lei, în ușoară scădere, comparativ cu finele anului 2015.
Cifrele celei mai mari tranzacții
Preluare confirmă strategia de achiziții anunțată încă de la începutul acestui an de BT, precum și strategia de expansiune a băncii din ultimii ani.
Ascensiunea BT din ultimii doi ani s-a bazat și pe faptul că, de la începutul anului 2015, a preluat Volksbank, aceasta fiind una dintre cele mai mari și importante tranzacții din sistemul bancar. Valoarea totală a acestei tranzacției se ridică la 711 milioane de euro, la un capital de 81 de milioane de euro. Dar lichiditatea Volksbank era de aproximativ 500 de milioane de euro, astfel că suma plătită de BT a fost de 200 de milioane de euro. În plus, a implicat o rambursare a liniilor de credit în valoare de 630 de milioane de euro. Marea problemă a Volksbank erau creditele în franci elvețieni, care reprezentau 40-45% din creditele de retail.
Banca Transilvania a cumpărat Casa de Investiţii Capital Partners
La mijlocul lunii martie 2016, BT a anunțat achiziția casei de investiții Capital Parteners, cea mai mare firmă independentă de fuziuni şi achiziţii şi de finanţări corporative din România, la acel moment, prin compania sa de brokeraj pe bursă BT Securities. Noua companie se numește BT Capital Partners, iar la conducere a rămas Doru Lionăchescu, unul dintre fondatorii Capital Partners.
Banca Transilvania devine acționar majoritar al Victoriabank din Republica Moldova, la care acționar minoritar semnificativ este BERD
La începutul lunii noiembrie 2017, BT a anunțat că intenționează să achiziționeze un pachet inițial de peste 39% din Victoriabank, a treia bancă în topul băncilor din Republica Moldova. Valoarea estimată a tranzacției nu a fost anunțată.
O companie din Grupul Banca Transilvania a devenit acționar al Pago, o aplicaţie de plăți
La finele lunii octombrie, BT Investments, o companie din Grupul financiar Banca Transilvania, a devenit acţionar al companiei Timesafe, dezvoltatorul aplicaţiei de plăți Pago. Procentul preluat și valoarea tranzacției n-au fost anunțate.