Cautare




, Contributor

Forbes.com

Media şi entertainment |
|

Scurtă introspecție de antreprenor de creație

vali_suciu.jpg
Zilele trecute citeam un articol despre antreprenoriat pe care îl așteptam de ceva vreme. Un articol dezbrăcat de orice idealizare a antreprenorilor, de orice glorificare a individului care vrea să ia lumea în piept și să fie independent.

Perspectiva articolului era una realist sumbră: antreprenorul este supus unui stres constant, este singur, chiar dacă are o familie, este deseori depresiv, face atacuri de panică, are o imensă încărcătură negativă și procentul oamenilor care reușesc să aibă o afacere viabilă este destul de mic.

Mi-au trecut prin minte toate momentele grele pe care le-au trăit cunoscuții mei care și-au deschis o afacere. Enumăr doar câteva: momentul când a trebuit să dea oameni afară sau să-i mintă în față, spunându-le că totul este ok ca să păstreze moralul echipei, neavând nicio siguranță că peste două luni are suficienți bani ca să-i plătească.

Atunci când și-a riscat banii strânși pentru a face un business onest, pentru a fi mai târziu înșelat de parteneri fără scrupule, care își construiesc profitul amănând sau evitând plăți.

Atunci când și-a pierdut inocența și a realizat că nu ceea ce face este important, ci pe cine cunoaște.

Atunci când și-a dat seama că ideea lui de business nu are cum să mai trăiască fără să facă niște compromisuri pe care nici măcar nu și le putea imagina când a pornit la drum. Sau pur și simplu când și-a dat seama că nu are stofă de antreprenor, dar nu a putut să-și abandoneze ideea, și împreună cu ea toți oamenii care cred în el. Și atunci s-a străduit să fie ceea ce nu este, până ce-a ajuns la spital cu un corp slăbit. Sau, mai rău, a ajuns la indiferență.

Și toată această enumerare de palme m-a făcut să-mi pun din nou întrebarea de ce îmi doresc eu, un creativ intrat în industrie pentru frumusețea competiției de idei și a poveștilor care-i ating pe oameni, să port pălăria unui om care nu lucrează cu emoțiile ci cu cifrele și cu lobby-ul la clienți. Și mi-am dat răspunsul simplu: din orgoliu. Nu am vrut să accept ca viața mea profesională va înseamna de acum înainte doar un statut de angajat perpetuu la un patron din piața de comunicare sau la o multinațională care nu-și dorește decât să încaseze niște bani din România, fără s-o intereseze prea mult cum.

Și a venit următoarea întrebare: dacă orgoliul ăsta merită…? 

În ciuda tuturor motivelor contra menționate mai sus, răspunsul meu prompt a fost da! Pentru că industriile creative trebuie să fie conduse de creativi. Noi suntem singurii oameni în stare să se uite cu obstinație doar la idei și la execuții. Suntem niște copii care vor să-i distreze pe alți copii și orice agenție care vrea să facă într-adevar creație trebuie să aibă un astfel de copil în board. Care să hrănească o cultură a ideilor, care va duce inevitabil la o industrie sănătoasă: una care trăiește din fee-uri de creație, nu din media sau din relații.

Singurii care îi pot susține pe antreprenorii de creație să reușească sunt acei clienți care vor să fie creativi și nu-i interesează dimensiunea businessului, ci dimensiunea ideii. Nu sunt mulți, dar sunt toți, fără excepție, oameni integri, cu un bagaj cultural plin, și alături de ei parcă antreprenoriatul nu mai este atât de sumbru.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii