
Agricultorii români se văd nevoiți să își diminueaze consumul de fertilizatori, din cauza scumpirii îngrășămintelor, și să facă mai puține lucrări agricole, ca urmare a prețului extrem de ridicat al combustibililor. În opinia lui Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, această situație îi determină pe fermieri să se orienteze spre agricultura ecologică, potrivit Agerpres.
“Din punctul meu de vedere, în această zonă există perspectivă de creştere. Preţul îngrăşămintelor a crescut foarte mult şi nici nu există disponibilitate pe piaţa românească de îngrăşăminte. Automat, fermierii sunt nevoiţi să-şi reducă consumul de fertilizatori. De asemenea, discutăm de o creştere substanţială a preţului la combustibil, ceea ce înseamnă că fermierii vor face mai puţine lucrări şi se vor orienta spre agricultura ecologică”, a spus Moise.
El a adăugat că agricultura intensivă a devenit prea scumpă, astfel că agricultorii români vor alege agricultura ecologică.
”Pentru că, dacă există piaţă pentru aceste produse, mulţi fermieri vor fi tentaţi să treacă spre ecologic, pentru că agricultura intensivă presupune costuri foarte mari. Nemaiavând o rată de profitabilitate prea mare de business, preferă să meargă către zona de ecologic“, a afirmat Moise.
Secretarul de stat a adăugat că nu știe care este ponderea agriculturii ecologice la nivel național, dar a precizat că acest nivel este mai mare decât cifrele oficiale.
“N-aş putea spune cât la sută din agricultura românească este ecologică, pentru că o mare parte din fermele României sunt fermele de pe lângă casă, care nu sunt înregistrate la APIA şi nu iau subvenţii, dar sunt bio, pentru că acei oameni nu folosesc nicio substanţă. Cred că procentul de produse bio româneşti este mult mai mare decât în statisticile oficiale“, a continuat el.
Totuși, România așteaptă ca autoritățile de la Bruxelles să le transmită un ”feed-back” în care să includă și eventuale noi ținte ”mai ambițioase”.
“Ne pregătim şi avem o perspectivă de creştere în perioada următoare, în concordanţă cu solicitările Comisiei Europene. La momentul actual aşteptăm un feed-back din partea Comisiei Europene pe ce am trimis noi ca date să vedem dacă vor rămâne acestea sau dacă ţinta va deveni mai ambiţioasă”, a mai spus Moise.