FacebookTwitterLinkedIn

Accelerarea programelor de screening pentru principalele tipuri de cancer, dezvoltarea centrelor de sănătate din mediul rural și reorganizarea rețelei spitalicești se numără printre prioritățile incluse în programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Luca Niculescu.

Prevenția și reorganizarea sistemului sanitar reprezintă principalele direcții asumate de Guvernul propus de Luca Niculescu, potrivit programului de guvernare depus la Parlament. Documentul prevede extinderea screeningului pentru principalele forme de cancer, modernizarea serviciilor medicale din comunitățile mici și o reformă amplă a rețelei de spitale.

Una dintre cele mai importante măsuri vizează accelerarea programelor naționale de screening pentru cancerul de sân, de colon, de col uterin și de prostată, finanțate în mare parte prin Fondul Social European Plus și prin programele Ministerului Sănătății. În paralel, Executivul propune extinderea screeningului neonatal la 22 de biomarkeri, nivel apropiat de media Uniunii Europene, pentru toți cei aproximativ 140.000 de nou-născuți anual.

Programul include și continuarea investițiilor în centrele comunitare medicale integrate din mediul rural și din orașele mici, inclusiv prin dezvoltarea serviciilor de telemedicină, stomatologie și farmacie comunitară. În plus, medicii, farmaciștii și asistenții care aleg să lucreze în zone deficitare ar urma să beneficieze de pachete de instalare și retenție, inclusiv locuințe de serviciu și facilități acordate împreună cu autoritățile locale.

Un alt pilon al strategiei este sănătatea mintală. Guvernul intenționează să dezvolte o rețea județeană de centre de prevenire, consiliere și tratament al adicțiilor și să adopte în 2027 un program național dedicat prevenirii dependențelor, cu accent pe copii și adolescenți. În paralel, serviciile psihologice ar urma să fie introduse treptat în pachetul de servicii decontate de CNAS, în limita resurselor disponibile.

La capitolul infrastructură și organizare, documentul propune elaborarea unei hărți naționale a nevoilor de sănătate până în 2027, care să stea la baza reorganizării rețelei spitalicești. Planul prevede adaptarea numărului de paturi la nevoile regionale, în principal prin transformarea acestora în servicii de ambulatoriu și spitalizare de zi. Totodată, spitalele ar urma să fie clasificate în unități de interes strategic și în categorii de nivel I, II și III, iar managerii și șefii de secție să fie evaluați inclusiv pe baza unor indicatori de performanță. Executivul propune și reorganizarea direcțiilor de sănătate publică, a Institutului Național de Sănătate Publică și a rețelei de transfuzie sanguină.

La capitolul digitalizare, programul include finalizarea investițiilor aflate deja în derulare, inclusiv spitalele regionale din Iași, Cluj-Napoca și Craiova, precum și centrele pentru mari arși de la Timișoara, Târgu Mureș și București. În paralel, autoritățile promit operaționalizarea completă a platformei informatice a asigurărilor de sănătate și extinderea dosarului electronic al pacientului. Din 2027, fiecare pacient ar urma să poată consulta online serviciile medicale decontate în numele său, măsură prezentată ca parte a strategiei de combatere a fraudelor din sistem.

Dincolo de lista de investiții, programul de guvernare marchează o schimbare de accent către prevenție. Screeningul extins pentru cancer, monitorizarea sarcinii, vaccinarea și sănătatea mintală primesc pentru prima dată o pondere comparabilă cu investițiile în infrastructura medicală. În același timp, reorganizarea spitalelor și adaptarea finanțării la performanță indică intenția de a muta o parte din presiunea sistemului din zona spitalizării continue către ambulatorii, prevenție și servicii comunitare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.