Valentina Secară, trainer pentru părinți și educatori, coach, specialist în educația timpurie
Școala nu este doar un spațiu educațional, ci și locul unde se formează prietenii, pasiuni și… primele confruntări cu presiunea de grup. La noi, accentul cade pe performanță academică, iar presiunea vine din dorința de a obține note mari, de a fi primul, de a reuși la examene. Dorința de a fi printre cei mai buni motivează, dar generează și stres.
Ca mamă a trei copii într-o familie bilingvă – cu un soț englez – am avut șansa să privesc educația dintr-un unghi mai larg, printr-un amestec de influențe culturale și pedagogice. Îmbinarea firească dintre stilul românesc și cel britanic din familia noastră, dar și anii petrecuți în Germania, Italia, Anglia și Polonia au conturat treptat această viziune. Mai târziu, călătoriile în India, SUA, Suedia, Danemarca și Elveția au completat imaginea cu nuanțe noi. Ca dascăl de profesie, am simțit cu atât mai mult dorința de a observa și compara aceste diferențe, de a înțelege ce îi ajută cel mai mult pe copii să crească și să se dezvolte armonios.
Nota 10, o regulă sau un rezultat?
Am crescut în sistemul românesc de educație, unde performanța, obținută cu orice preț și la cât mai multe materii, era considerată esențială. Pentru copiii mei însă, mi-am dorit o cale diferită – o abordare mai personalizată, adaptată nevoilor și ritmului fiecăruia. De aceea, fiecare dintre ei a avut ocazia să experimenteze școala britanică, în România, în felul său propriu. Totuși, în parcursul unuia dintre copii am întâlnit provocări neașteptate: un val de anxietăți legate de examene și teama de a fi judecat de colegi pentru rezultate – situații pe care nu le credeam posibile într-un sistem britanic. Această experiență m-a determinat să caut mai atent care
este realitatea actuală în țările în care am locuit, inclusiv România, dar și în alte contexte educaționale, privind presiunea și competiția școlară.
Ce spune tradiția noastră educațională
În România, tradiția educațională pune mult accent pe performanța academică. Notele, examenele naționale și olimpiadele sunt adesea văzute ca indicatori principali ai valorii unui elev. Din copilărie, mulți copii aud expresii precum „trebuie să iei 10”, „să fii primul din clasă”. Am experimentat asta și eu, și mulți dintre voi, sunt sigură. Această cultură a rezultatelor generează ambiție, dar și stres.
În același timp, colegii pot amplifica presiunea: „Cine a luat cea mai mare notă?”, „Cine intră la cel mai bun liceu?” sau „Cine ia bursă?”. Copiii și adolescenții, aflați în plină formare a identității, sunt tentați să-și compare constant reușitele cu cele ale prietenilor, ceea ce poate naște rivalități sau frustrări.
Presiunea colegilor în diferite culturi educaționale
Elevii britanici sunt adesea caracterizați printr-o ambiție enormă. Studiile arată că aproape 90% dintre ei își doresc să fie cei mai buni în ceea ce fac. Această dorință puternică de reușită este, pe de o parte, motivantă, dar are și un revers dureros: anxietatea.
Mai bine de șapte din zece copii simt neliniște înaintea unui test, chiar și atunci când au învățat temeinic. În special fetele se confruntă cu emoții puternice, uneori paralizante. În plus, bullying-ul rămâne o problemă serioasă: un sfert dintre elevi declară că sunt hărțuiți, iar peste 14% experimentează frecvent excluderea sau batjocura.
Totuși, există și o contragreutate. Unele școli britanice, precum celebra Lady Eleanor Holles, încearcă să transmită un mesaj diferit: „Nu e nevoie să fii perfect, e suficient să fii tu, cu tot cu imperfecțiunile tale”. Într-o cultură unde presiunea de a performa e mare, aceste inițiative dau o gură de aer proaspăt elevilor care au nevoie să se regăsească.
În Italia, școala este mai mult decât un loc al cunoașterii. Ea devine un spațiu emoțional intens, unde tradițiile se împletesc cu așteptările familiei și ale societății, iar adolescenții ajung adesea să își măsoare valoarea prin prisma rezultatelor școlare. Tot mai mulți tineri vorbesc despre anxietate, oboseală, nervozitate și dificultăți de somn, semne ale unei fragilități emoționale alimentate de presiunea de a performa și de comparațiile continue cu colegii. La universitate, lucrurile se complică și mai mult. Mediul academic italian, cunoscut pentru exigența și rigiditatea sa, accentuează stresul și nesiguranța, iar mulți studenți se confruntă cu stări de anxietate și depresie mai accentuate decât în rândul tinerilor din afara sistemului universitar.
Lecții din Finlanda, Japonia, SUA și Asia
În Finlanda, un exemplu des invocat, accentul nu cade pe note și examene, ci pe învățarea reală și echilibrată. Acolo, copiii nu sunt încurajați să concureze între ei, ci să-și descopere propriul ritm și propriile talente. Presiunea colegilor există, dar este mult mai redusă – iar în locul unei competiții dure, elevii lucrează în echipă și se sprijină reciproc.
În Japonia, însă, cultura școlară este foarte competitivă. Examenele de admitere la liceu și universitate sunt extrem de solicitante, iar elevii petrec ore întregi la școală și la „juku” (școli private de pregătire). Presiunea colegilor nu se manifestă doar prin comparații de note, ci și prin standarde colective foarte ridicate: „toți trebuie să muncim din greu”. Deși această disciplină dă rezultate academice remarcabile, ea vine adesea la pachet cu anxietate și epuizare.
În Statele Unite, sistemul educațional variază mult, dar există un echilibru între competiție și dezvoltarea personală. Presiunea colegilor se simte mai ales în liceu, unde contează notele pentru admiterea la universități, dar și activitățile extracurriculare. În același timp, există o cultură puternică a „peer support” – elevii se implică în cluburi, mentorat și voluntariat, învățând să transforme rivalitatea în colaborare.
În India, Coreea de Sud sau China, competiția școlară are și o dimensiune socială. Reușita la examene poate determina statutul social al unei familii întregi. Presiunea colegilor este însoțită
de presiunea comunității și a familiei extinse, ceea ce face ca școala să fie percepută ca o „bătălie” cu miză mare.
Presiunea colegilor: motivație sau povară emoțională?
Important de remarcat este că presiunea colegilor nu este întotdeauna negativă. Există și o formă pozitivă, motivantă: când un prieten trage de tine să repeți împreună pentru test, când o colegă te inspiră prin pasiunea ei pentru literatură sau când clasa întreagă îți dă curaj la un concurs. În astfel de contexte, competiția devine un motor al progresului, nu un obstacol.
Problema apare când presiunea se transformă în judecată, excludere sau bullying. În România, ca și în alte țări, elevii care nu ating anumite standarde riscă să fie marginalizați sau să se simtă „mai puțin valoroși“.
7 idei de pus în practică
- Reechilibrarea mesajului educațional
Din „trebuie să fii primul” să-l schimbăm în „important e să crești, să-ți descoperi pasiunile, să faci pași înainte în ritmul tău”.
- Proiecte colaborative
Încurajarea lucrului în echipă, astfel încât copiii să învețe că reușita nu e doar personală, ci și comună.
- Recunoașterea diversității talentelor
Un elev care cântă la chitară, pictează, joacă fotbal, cum o am eu pe Annie, sau e empatic merită apreciat la fel ca cel care ia 10 la matematică.
- Sprijin psihologic și mentorat
Prezența consilierilor școlari, grupurilor de suport și profesorilor-mentori care să fie atenți la starea emoțională a elevilor.
- Educație emoțională și socială
Introducerea în programă a unor ore dedicate înțelegerii emoțiilor, gestionării stresului și relațiilor sănătoase cu colegii.
- Dialog deschis cu părinții
Familiile au un rol uriaș: să nu transmită doar ideea de performanță absolută, ci și valoarea înțelegerii, a empatiei și a echilibrului. Este necesară educarea așteptărilor părinților, în acord cu potențialul copiilor și talentele lor.
- Normalizarea imperfecțiunii
Copiii și adolescenții au nevoie să audă că e în regulă să greșești, că învățarea e un proces și că valoarea personală nu stă doar într-o notă sau într-un clasament.
Cum putem să echilibrăm lucrurile
Experiențele internaționale arată că există soluții. De aceea este necesar să le cunoaștem. Care sunt acestea? Iată-le!
- Mai mult accent pe colaborare: exerciții de echipă, proiecte comune, evaluări care pun accent pe progresul individual.
- Recunoașterea diversității: nu toți copiii trebuie să exceleze la matematică sau fizică. Talentele artistice, sportive sau sociale trebuie valorizate la fel de mult.
- Sprijin emoțional: în Finlanda și SUA, consilierii școlari joacă un rol crucial. În România, această resursă este încă insuficientă, dar extrem de necesară.
- Schimbarea limbajului: în loc de „trebuie să fii cel mai bun”, putem spune „descoperă ce ți se potrivește și fă pași înainte în ritmul tău”.
La final, cheia nu este eliminarea competiției, ci transformarea ei din rivalitate dură în motivație sănătoasă. Școala ar trebui să fie un loc unde elevii cresc nu doar în cunoștințe, ci și în curaj, în încredere și în capacitatea de a se sprijini unii pe alții.
Presiunea colegilor și competiția școlară nu pot fi eliminate complet, pentru că fac parte din natura umană. Dar nu trebuie transformate în surse de anxietate, ci în surse de inspirație.