Experimentul „CaleaVictoriei“. Şi Sandra Ecobescu are un background corporatist şi spune că şcoala pe care a fondat-o i-a schimbat viaţa în bine, pentru că este în contact permanent cu oameni geniali şi talentaţi (lectorii) şi oameni entuziaşti şi deschişi (cursanţii). Ea descrie Fundaţia Calea Victoriei ca pe „un curajos experiment cultural şi educaţional, început din dorinţa de a oferi tinerilor şi adulţilor un model inteligent, modern, alternativ de educaţie, care să aducă informaţii noi şi o abordare diferită de cea din sistemul de învăţământ clasic“.
Ea a luat ce a fost mai bun (un model de organizare internă şi de comunicare eficientă şi atentă) de la compania germană de logistică la care a lucrat şi l-a transpus într-o instituţie culturală pe care a creat-o alături de sora sa. Modelul a reuşit, pentru că funcţionează de şapte ani şi a avut peste 20.000 de persoane la cursurile şi evenimentele organizate, de la copii, la persoane de peste 60 de ani.
Fundaţia Calea Victoriei este o fundaţie non-profit, cu două direcţii: una socială, prin care organizează proiecte educaţionale pentru copii din familii nevoiaşe sau cu probleme sociale şi oferă cursuri şi evenimente culturale gratuite pentru elevii şi studenţii fără mijloace materiale ; a doua direcţie este organizarea de cursuri pentru publicul larg (copii, tineri şi adulţi) cu taxe între 150 – 400 de lei de persoană. Veniturile rezultate astfel sunt folosite pentru a susţine fundaţia şi a plăti profesorii.
Totul a pornit cu un apartament pe Calea Victoriei, un computer vechi, o maşină şi inspiraţia şi dedicaţia Sandrei Ecobescu, care spune că nu deţine şcoala : „mai degrabă aş spune că suntem o echipă. (…) Ce facem noi este să intermediem, să facem posibilă întâlnirea unor oameni care au ceva de spus cu alţii, interesaţi să asculte ce au de povestit cei dintâi, într-un experiment cultural reuşit“.
Acum fundaţia susţine cinci cursuri pe seară, plus o conferinţă sau evenimente cu public mai larg (de maxim 300 de persoane) pe săptămână, în spaţii precum Cercul Militar Naţional, Teatrul Odeon, Grand Hotel Continental, Hanul Manuc (Bucureşti), iar domeniile au ajuns să acopere actoria, muzica clasică şi opera, antropologia, scrierea creativă, istoria, limbile şi civilizaţiile vechi, filmul, astronomia, fotografia. Ecobescu se mândreşte că face accesibile cursuri precum retorica, filosofia sau ilustraţia de carte, care există doar în programa unor facultăţi de specialitate.
Fundaţia organizează anual şi un festival dedicat Bucureştiului interbelic şi este printre primii iniţiatori ai plimbărilor culturale prin Bucureşti. Din fericire, Sandra Ecobescu spune că apetitul publicului bucureştean pentru educaţie şi cultură este mare şi consideră că acum este cel mai potrivit moment pentru iniţiativa privată şi înfiinţarea de ONG-uri pentru proiecte culturale independente, „în loc să aşteptăm la infinit ca statul să ne ofere gratuit cultură şi educaţie, ca în perioada comunistă“. Dovadă stă faptul că săptămânal aproximativ 75 de persoane participă la cursurile lor.
Vezi aici ediţia specială Forbes din 8 septembrie, “Şcoala de după şcoală”