Schindler România, subsidiara locală a producătorului elvețian de lifturi și scări rulante, își relochează biroul în complexul Business Garden Bucharest, unde a închiriat o suprafață de 1.160 mp. Tranzacția a fost intermediată de CBRE România.
Decizia vine în contextul unei strategii de extindere și consolidare a prezenței companiei pe piața locală. Noul spațiu de birouri este situat pe Calea Plevnei, iar chiriile spațiilor de birouri din zona Orhideea se învârt în jurul valorii de 16 euro/mp.
„Vedem această mutare nu doar ca o schimbare de adresă, ci ca pe o rampă de lansare pentru viitoare inițiative și extinderea echipei în România. Sustenabilitatea este o componentă importantă a strategiei noastre, iar Business Garden Bucharest reflectă aceste valori”, a declarat Alexandru Miu, Managing Director al Schindler România.
Pentru CBRE, relocarea a reprezentat și un proiect de consultanță personalizat. „Am lucrat încă de la început cu echipa Schindler pentru a optimiza spațiul și a găsi soluția potrivită valorilor companiei. Observăm un trend accentuat în rândul companiilor care fac tranziția din clădiri de clasă B în spații de clasă A”, a spus Ana Vicoveanu, Senior Consultant, A&T Office, CBRE România.
Reprezentanții Vastint, dezvoltatorul Business Garden Bucharest, subliniază că relocarea Schindler confirmă tendința de ocupare a spațiilor premium într-un an cu livrări minime de birouri noi în București. „Ne așteptăm ca disponibilitatea la Business Garden să fie limitată până la finalul anului”, a precizat Sorin Macoveiu, Director Comercial Vastint România.
Portofoliul Vastint va continua să se extindă cu proiectul Timpuri Noi Square 2, estimat pentru finalizare în trimestrul IV din 2026. Acesta va adăuga două clădiri noi și 105.000 mp GBA la complexul existent.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.