Saudi Aramco va cumpăra o participaţie de 10% la o companie mixtă pentru motoare termice între producătorul francez Renault şi producătorul chinez Geely.
Noua companie este evaluată la 7,4 miliarde de euro, scrie Reuters, citată de news.ro. În acest context, Geely şi Renault vor deţine aproximativ 45% fiecare din producătorul de sisteme de propulsie, numit Horse Powertrain, care va furniza motoare pe benzină, sisteme hibride şi cutii de viteze pentru vehicule termice.
Reuters a relatat că gigantul petrolier era aproape de a cumpăra un pachet de 10% din acţiuni.
„Participaţia Aramco la compania mixtă pentru motoare termice ar putea stabiliza investiţiile în producătorii de automobile vechi, oferind o plasă de siguranţă în mijlocul schimbării electrice”, a scris platforma de investitori Finimize, înainte de anunţul oficial.
Investiţia vine în timp ce piaţa globală a vehiculelor electrice se luptă cu îngrijorările legate de cerere şi de creşterea cheltuielilor de producţie. La începutul lunii, Comisia Europeană a declarat că va impune tarife suplimentare de până la 38,1% maşinilor electrice chinezeşti importate, începând cu luna iulie.
Aramco, care la începutul acestei luni a atras aproximativ 11,2 miliarde de dolari printr-o vânzare secundară de acţiuni, a semnalat iniţial că va cumpăra un pachet de 20% la Horse Powertrain.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.