FacebookTwitterLinkedIn

Sectorul financiar din Shanghai se gândește la relocarea în Hong Kong și în alte centre offshore. Multiplele carantine aspre le afectează afacerile și le dau peste cap viața personală. 

Mii de bancheri, comercianți, brokeri și investitori din centrul financiar al celei de-a doua mari economii mondiale sunt închiși la domiciliu, iar unii dintre aceștia au dificultăți în aprovizionarea necesarul de alimente și alte produse de uz zilnic al familiei.

Carantina de patru săptămâni, care a forțat cei 26 de milioane de cetățeni ai orașului să rămână în casă a început să „cântărească” negativ în contractele financiare, iar unele tranzacții au fost amânate din cauza dificultății logistice.

“Ce s-a întâmplat în Shanghai este șocant pentru majoritatea oamenilor. Puțini și-ar fi imaginat că lucrurile vor ajunge atât de departe,” a spus Melvyn Xu, un investitor care s-a mutat în Shanghai din Hong Kong al finalul lui 2020. Xu așteaptă acum ca restricțiile de trecere a graniței să devină un pic mai permisive între China și Hong Kong și ia în calcul să își trimită copiii înapoi la școlile din Hong Kong, iar legătura cu Shanghai să fie “doar pentru călătorii în interes de afaceri “.

“Cred că cea mai mare frustrare este faptul că nu putem face nimic pentru a relaxa carantina,” a spus el. “Locuitorii orașului au zero putere de negociere cu autoritățile.”

Un exod al oamenilor din sectorul financiar ar răni ambiția orașului Shanghai de a fi centrul financiar al regiunii și ar aduce vești rele pentru băncile de investiții străine, pentru asiguratorii și administratorii de fonduri, care au încercat să își mărească amprenta în oraș în ultimii ani, ca urmare a faptului că autoritățile chineze au decis deschiderea sectorului financiar.

Goldman Sachs intenționează să adauge aproape 10 locuri de muncă în Shanghai, potrivit unei postări a companiei pe WeChat. JPMorgan își întărește de asemenea divizia din Shanghai, iar BlackRock își crește echipa cu 20 de noi asociați.

Creșterea industriei a atras spre Shanghai din Hong Kong mulți bancheri și experți în managementul finanțelor, în ideea tranzacțiilor mari și a rezultatelor imediate. Acum acest vis este aproape să se spulbere. “Odată ce carantina încetează, expatriați din multe industrii vor negocia poziții noi în afara Chinei,” a spus Jason Tan, director al REForce group, o companie de head-hunting specializată pe fintech.

Conversațiile pe care Tan le-a avut cu diverși executivi au revelat îngrijorări profunde cu privire la repercusiunile multiplelor carantine. “Este greu să fim activi în industrie în aceste condiții. Aceste carantine stricte se pot întâmpla din nou. Poate data viitoare vor fi și mai lungi sau și mai stricte.”, a spus Tan.

Din punct de vedere al îndeplinirii muncii lor, cea mai mare provocare pentru bancherii din Shanghai este faptul că nu pot executa procedurile de due-diligence ale clienților lor la fața locului – este vorba de clienți mari, care se pregătesc să iasă cu acțiuni la bursă sau care sunt în proces de M&A. “Trebuie să mergem să inspectăm fabricile și să verificăm dacă sunt îndeplinite criteriile de bază peste care am trecut deja în mod virtual, dar care necesită să fie văzute în realitate,” a spus un bancher senior al unei bănci europene care lucrează în Shanghai la un proiect temporar din luna februarie.

“Shanghai este un centrul financiar și industrial al Chinei care operează ca o mașină” dar nu s-a făcut nicio ajustare pentru a-i permite menținerea operațiunilor pe timp de carantină, deși în social media au fost postate enorm de multe sesizări.