FacebookTwitterLinkedIn

Cele 60 de televiziuni, cuprinse în monitorizările Kantar Media, au livrat în primele șase luni ale acestui an circa 958.134 puncte de audiență pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani). Se știe, pe baza punctelor de audiență obținute de reclamele difuzate (Gross Rating Points – GRP), clienții cumpără timpi de publicitate la televiziuni. Volumul din primul semestru al acestui an este mai mare cu 6,1% față de cel din 2013. Este un semn bun, care dovedește că, pe de o parte, televiziunile „și-au făcut temele” (ratingurile) și, pe de altă parte, clienții publicitari își continuă planurile de comunicare, cheltuind bugete la nivelul anului trecut. Creșterea de 6,1% mai relevă și faptul că piața de publicitate din acest an a ieșit din recesiune, iar partea a doua a anului va fi cu siguranță mai animată (în ciuda crispărilor ce pot fi generate de alegerile prezidențiale).

Vânzările de publicitate la Pro TV n-au avut de suferit în această perioadă, deși noua echipă de conducere a entității din România – grupul este deținut de CME, în care proprietar este Time Warner – a operat numeroase schimbări în companie.  Multe voci s-au grăbit să propovăduiască sfârșitul dominației Pro și chiar au prezis o dezintegrare a televiziunii. Mai au de așteptat… Până una alta, volumul de publicitate livrat de Pro TV a fost de 212.548 GRP’30 pe targetul comercial, cu 7,2% mai mare decât în primul semestru al anului 2013.

Și Antena 1 a cunoscut o creștere de audiență pentru publicitate difuzată de 7 puncte procentuale față de anul trecut. Astfel, Antena 1 a livrat 200.063 GRP’30 pe targetul comercial, depășind acest prag (psihologic?) de audiență. Bugetul Antenei 1 s-a apropiat de cel al liderului Pro TV și, cu siguranță, în această toamnă, întărită cu vedetele și oamenii de televiziune veniți de Pro, va forța cucerirea primei poziții în piața TV. (Poziție la care visează de când s-a înființat… Pro TV.)

La mare distanță de cei doi rivali se află Kanal D, cu 90.766 GRP’30 pe targetul comercial. Bugetul său de audiență este mai mic cu 5,6% față de primul semestru al anului 2013. Treapta a treia nu este atacată de vreun competitor. Kanal D pare angrenată mai degrabă în lupta cu propriile datorii.

Prima TV a parcurs șase luni din acest an cu o grilă care își caută o nouă identitate, furnizând un volum de 49.067 puncte de audiență, cu 7% mai mare decât în 2013. Acasă TV și-a menținut bugetul de anul trecut (42.671), cu o scădere de 0,5 puncte procentuale.

Canalul de știri Antena 3 a livrat 38.766 puncte de audiență, în scădere cu 9,3% față de primele șase luni din 2013. Național TV a crescut cu 9,8 procente (30.608 puncte de audiență). Dar cea mai mare creștere procentuală din top 10 a înregistrat-o Antena Stars (55,3%), care a depășit în volum pe România TV, Realitatea TV, B1 TV și TVR 1. Să mai amintim că și televiziunile de știri au cunoscut creșteri de audiență: România TV (23,8%), Realitatea TV (23,8%) și B1 TV (16,7%).

Cele zece televiziuni din fruntea topului publicitatății au livrat un volum total de audiență mai mare cu 6% față de 2013. Acest lucru arată că televiziunile mari și-au protejat audiențele și vânzările față de atacul stațiilor de nișă, cu foame mare de publicitate. Dintre canalele de nișă cu mari creșteri de publicitate se remarcă History Channel (180,3%), Disney Junior (1.593%) și The Fishing and Hunting Channel (705%).

Dintre cele 60 de televiziuni monitorizate, în primele șase luni ale anului, 21 au suferit pierderi de audiență. La acest capitol să notăm pierderile suferite de ETNO TV (-44,6%), Disney Channel (-43%), Cartoon Network (-45,6%) și Animal Planet (-39,6%).