Sunt exact șase ani de când a începuta doua cea mai mare criză financiară din istorie. Chiar și cei care nu sunt pasionați de istorie economică au auzit acum de falimentul Lehman Brothers din septembrie 2008, cel care a declanșat marea criză a zilelor noastre, comparabilă din punctul de vedere al dimensiunii și al efectelor cu Marea Criză din 1929-1933.
Privind în urmă la ultimii șase ani, este discutabil dacă reacțiile politicienilor și, în general, ale celor care au avut în mâini frîiele puterii (politice sau financiare), pot fi catalogate ca succese. Poate doar dacă privim prin comparație cu efectele devastatoare de acum mai bine de 80 de ani, când prăbușirea economiilor și sărăcirea dramatică a hrănit monștri latenți precum tirania sau războiul. Pasionați sau nu de istoria economiei, important este că fiecare dintre noi a învățat ceva în urma ultimilor șase ani. Iar asta ne-ar putea ajuta – chiar dacă nu e o certitudine – să fim mai bine pregătiți pentru o eventuală viitoare criză financiară.
Până atunci, iată lecțiile pe care le-am învățat eu. Aștept pe forbes.ro lecțiile voastre.
1. Bancherii își urmăresc doar propriul interes.
E drept, remarca se aplică la fel de bine pentru bancherii și capii instituțiilor financiare din America de unde a pornit politica de comisioane și bonusuri nesimțite, dar și pentru cei europeni sau, mai aproape, pentru cei de la noi, care au ascuns sub preș credite neperformante de zeci de miliarde de lei doar pentru a-și salva joburile sau pentru a nu-și pierde din bonusuri. Lecția cea mai dureroasă este însă că oricât de mult ne-ar displăcea bancherii, este imposibilă o dezvoltare fără credit.
2. Bursa își revine, dar oamenii nu.
Indicii bursieri sunt acum peste nivelurile de dinainte de căderea Lehman Brothers. E drept, în România, valorile sunt încă departe de maximele din 2007, însă cotațiile din bursele dezvoltate ale lumii se află acum la niveluri record. Pe de altă parte, investitorii mici sunt încă puternic marcați de ceea ce s-a întâmplat cu banii lor, iar bursa nu este privită aproape deloc ca o componentă cu adevărat valoroasă a strategiei de economisire. Nici măcar atunci când vine vorba de acțiuni defensive sau de strategii conservatoare, precum cea care se bazează pe dividende.
3. Vremurile bune, la fel ca și cele rele, scot ceea ce e mai urât din oameni. Din manageri, cel puțin.
Când lucrurile merg bine pentru o companie sau pentru o industrie în ansamblu, niciun acționar nu își pune probleme legate de sustenabilitatea afacerii, atâta vreme cât primește rezultatele așteptate. Când lucrurile merg rău, este cu atât mai greu ca managerii de top să își recunoască sau să își îndrepte greșelile, chiar dacă de asta depinde salvarea afacerii.
4. Bulele fac parte din viața noastră.
Face parte din natura umană să ne așteptăm, permanent, la scheme de îmbogățire rapidă, fie că e vorba de imobiliare, bursă sau bulbi de lalea. Iar băncile ne alimentează visele și, implicit, bulele. Problema este că nimeni nu vrea să fie primul care pleacă de la această petrecere, iar atunci când petrecerea (și, implicit, bula) s-a spart, s-ar putea să fie prea târziu.
5. Simplitatea lucrurilor simple.
Rezultatele financiare anterioare nu sunt o garanție pentru viitor. Managementul adecvat al riscului înseamnă, în primul rând, o distribuire a ouălor în cât mai multe coșuri. Rolul arbitrului (regulatorului) este să se asigure că nicio echipă nu este mai presus de regulile jocului. Par lucruri banale, dar în vremuri tulburi e de preferat simplitatea în locul soluțiilor prea complicate.
6. Nu învățăm niciodată din lecțiile trecutului.
Lumea se schimbă, fie că vrem sau nu. Dar frica de necunoscut ne face să ne blocăm
și să repetăm greșelile trecutului. Este, probabil, cea mai deprimantă lecție, însă istoria – financiară, cel puțin – ne oferă zeci de exemple de situații în care repetarea soluțiilor proaste din trecut nu a adus decât rezultate cel puțin la fel de proaste.