Principalul motiv este transparenţa condiţiilor şi a costurilor asociate, dar şi faptul că procesul de aprobare şi acordare este rapid, potrivit unui sondaj comandat de Provident.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.044 de persoane. 43% dintre români se simt anxioşi şi stresaţi atunci când îşi dau seama că au nevoie de un împrumut. La polul opus, 37% dintre respondenţi susţin că se simt optimişti cu privire la faptul că pot accesa o soluţie financiară pentru a-şi rezolva o problemă. „Situaţiile neprevăzute pot reprezenta o sursă de stres, iar gestionarea eficientă a resurselor financiare este esenţială pentru a naviga printre provocările de zi de zi. În contextul în care multe dintre activităţile pe care le desfăşurăm s-au mutat în mediul online, oamenii simt că soluţiile digitale răspund mai bine nevoilor lor”, a declarat Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.
Acelaşi sondaj arată şi că investiţiile în educaţie şi locuinţă sunt văzute ca principalele oportunităţi oferite de accesarea unui credit (30% dintre respondenţi), pe lângă avantajul accesului la fonduri suplimentare, beneficiu indicat de 68% dintre români.
Atunci când sunt în situaţia de a lua un credit, cea mai mare sursă de îngrijorare este rata dobânzii (pentru 59% dintre respondenţi). Oamenii mai sunt stresaţi şi de faptul că trebuie să justifice veniturile pe care le au, iar cei care s-au retras din activitate simt că statutul de pensionar este o sursă de stres.
O treime dintre respondenţi spun că cel mai mare efort pe care îl depun când iau un credit este să evalueze dacă îl pot rambursa fără să fie un efort ieşit din comun, iar un sfert dintre respondenţi sunt de părere că o altă sursă de presiune este timpul pe care trebuie să îl aloce pentru a se deplasa pentru semnarea documentelor.
Dacă ar fi în situaţia de a alege între un credit acordat 100% online şi unul oferit după o discuţie cu un consultant, aproape jumătate (49,52%) ar prefera soluţia digitalizată. Provident a anuntat că lansează primul credit 100% online, procesul fiind rapid – circa 30 de minute. Primul pas este verificarea identităţii clientului pe baza documentelor furnizate şi cu ajutorul camerei video a smartphone-ului. Urmează etapa de verificare a veniturilor, prin interogarea bazei de date ANAF (proces 100% automatizat). Dacă în urma verificării rezultă eligibilitatea aplicantului, acesta primeşte contractul pentru a-l studia şi ulterior pentru a-l semna digital. Fondurile sunt transferate pe un card de debit, iar plata ratelor se face tot online, prin virament bancar.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania