Finanțele României se află în fața testului suprem: vineri, 31 iulie 2026, este data la care agenția de rating Fitch urmează să publice decizia privind ratingul suveran al României, potrivit calendarului confirmat de Ministerul Finanțelor. Prin urmare, la aproape un an de când majoritatea măsurilor fiscale au fost impuse, agenția de rating vine să confirme, sau să infirme, după caz, oportunitatea strategiei autorităților de a coborî cât mai mult deficitul uriaș motenit, de peste 9% din PIB.
În acest moment, prin urmare, Fitch are mai multe opțiuni:
- să mențină ratingul la BBB- (ultima treaptă din categoria investment grade) cu perspectivă negativă;
- să schimbe perspectiva la BBB- / perspectivă stabilă, ceea ce ar fi un semnal pozitiv
- să retrogradeze România la BB+, ceea ce ar însemna intrarea în categoria junk (speculative grade).
Una dintre marile probleme în acest moment este însă și nivelul colosal al dobânzilor la care se împrumută România, de aproape 6,9%, dar execuția bugetară va cântări cel puțin la fel de mult ca nivelul dobânzilor.
Astfel, deficitul de aproximativ 2% din PIB la șase luni este, din fericire pentru situația fiscală a României, un semnal important din două motive: arată că măsurile fiscale încep să producă efecte și sugerează că ținta anuală actuală a Guvernului, de 6,2% din PIB, devine mai credibilă decât era în urmă cu câteva luni.
Pentru o agenție de rating, prin urmare, credibilitatea traiectoriei fiscale este esențială, iar dacă Fitch vede că guvernul chiar reduce deficitul, agenția poate fi dispusă, în teorie, să acorde timp înainte de o retrogradare.
De regulă, Fitch analizează simultan câteva criterii majore:
Deficitul bugetar – probabil cel mai important subiect în acest moment
Datoria publică – nu doar nivelul actual, ci și viteza cu care crește, la acest moment, estimările oficiale indică faptul că datoria publică a României este în jur de 61,5–61,6% din PIB în 2026
Costul finanțării – randamentele obligațiunilor și cât de ușor se împrumută statul
Creșterea economică – o economie care continuă să crească face ajustarea fiscală mai ușoară
Stabilitatea politică – dacă guvernul are capacitatea de a implementa măsurile promise
Deficitul de cont curent – în primul trimestru din 2026, deficitul de cont curent a fost de 5,34 miliarde de euro, în scădere de la 6,15 miliarde de euro în aceeași perioadă din 2025
Perspectivele pe termen mediu – inclusiv în ce privește fondurile europene și reformele din PNRR.
În concluzie, se poate spune faptul că România se află în acest moment pe muchie de cuțit în ce privește verdictul Fitch, principalul argument real care ar putea împiedica România să cadă în categoria junk fiind deficitul de 2% la 6 luni.
Dincolo de calificativul pe care îl va anunța Fitch, decizia de pe 31 iulie va reprezenta primul verdict extern asupra eficienței celui mai amplu pachet de consolidare fiscală adoptat de România în ultimii ani și va arăta dacă sacrificiile bugetare din ultimul an au fost suficiente pentru a păstra țara în categoria recomandată investițiilor.