FacebookTwitterLinkedIn

Federația SANITAS a anunțat vineri suspendarea grevei generale declanșate pe 28 iulie în sistemele publice de sănătate și asistență socială, precizând că protestul nu a fost încheiat și poate fi reluat dacă autoritățile nu reiau negocierile pentru o nouă lege a salarizării.

Decizia a fost adoptată de Consiliul Național SANITAS, după ce organizația a apreciat că acțiunea de protest și-a atins un prim obiectiv: aducerea în prim-plan a problemelor din sistem și blocarea promovării actualului proiect al legii salarizării. Reprezentanții federației au transmis că suspendarea grevei oferă autorităților posibilitatea de a relansa dialogul privind un nou cadru legislativ pentru salarizarea personalului din sectorul public.

Potrivit SANITAS, noul proiect ar trebui negociat împreună cu o autoritate care are competența legală de a adopta modificările, respectiv Parlamentul sau un guvern cu mandat deplin.

Federația a invocat și un prim rezultat concret al protestelor: adoptarea, miercuri, de către Camera Deputaților, a unui amendament la Legea sănătății care permite ocuparea posturilor vacante din sistem, în limita bugetelor aprobate.

Greva generală va rămâne suspendată până la depunerea în Parlament a unui nou proiect de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În funcție de conținutul acestuia și de evoluția negocierilor, SANITAS va decide dacă va relua protestele sau va închide conflictul de muncă.

Pe perioada suspendării grevei, angajații vor continua protestul într-o formă simbolică, prin purtarea de banderole. Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor progrese privind revendicările lor, greva generală poate fi reluată fără parcurgerea din nou a tuturor procedurilor legale.

Foto credit: Shutterstock

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.