Costurile în creștere, îmbătrânirea populației, penuria de personal medical și explozia bolilor cronice pun o presiune fără precedent asupra sistemelor de sănătate din întreaga lume.
Într-un astfel de context, prevenția și tehnologia devin pilonii centrali ai transformării medicale, susține Ruxandra Târlescu, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică la PwC.
Estimările Forumului Economic Mondial indică un impact financiar uriaș: peste 47 de trilioane de dolari ar putea fi cheltuiți la nivel global pentru tratarea bolilor cronice până în 2030.
Pe măsură ce spitalele devin sufocate de liste de așteptare, iar tratamentele inovatoare – precum medicamentele GLP-1 pentru diabet și obezitate – rămân inaccesibile pentru mulți pacienți, sistemul medical este forțat să se reinventeze. Soluția nu mai poate veni doar din extinderea capacității spitalelor, ci dintr-un nou model de îngrijire preventivă, personalizată și digitalizată, în care pacientul devine actor activ.
În această paradigmă, medicina tradițională își pierde monopolul. Ecosistemul de sănătate al viitorului se va baza nu doar pe spitale, medici și farmacii, ci și pe companii tech, start-up-uri din domeniul sănătății, retaileri și asigurători. Îngrijirea se mută din spital în comunitate – în clinici, farmacii, centre de prevenție și chiar în casele pacienților, prin intermediul dispozitivelor de monitorizare și a platformelor digitale.
Proiecte precum Our Future Health din Marea Britanie și GluCare din Dubai arată că prevenția nu mai este doar o strategie medicală, ci devine una economică, susținută de tehnologii inteligente care anticipează riscurile și oferă tratamente personalizate. Dispozitive precum Oura Ring sau platforme de tip Zoe, care colectează date despre alimentație și stil de viață, transformă modul în care bolile sunt detectate și prevenite. În același timp, monitorizarea la distanță a pacienților cu afecțiuni cardiovasculare sau utilizarea senzorilor de neurostimulare permit intervenții rapide și reduc riscul de complicații sau reinternări.
Această transformare impune însă o regândire completă a sistemelor de sănătate. Industria farmaceutică, de exemplu, trebuie să integreze soluții digitale în logica tratamentelor și să colaboreze cu furnizorii de tehnologie pentru a oferi pacienților îngrijire personalizată și continuă. Modelele de business tradiționale devin depășite, iar succesul viitorului va depinde de noi parteneriate, date gestionate etic și în siguranță, tehnologii adaptate și implicarea reală a pacientului în propriul traseu terapeutic.
În concluzie, sănătatea viitorului nu va mai fi despre tratarea bolii, ci despre anticiparea și menținerea stării de bine, despre o medicină colaborativă, integrativă și inteligentă. Trecerea de la reacție la prevenție nu este doar inevitabilă, ci urgentă. Iar pentru ca acest nou ecosistem să funcționeze, este esențială o investiție consecventă în tehnologie, educație, date și resursa umană.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.