FacebookTwitterLinkedIn

Piața românească de fuziuni și achiziții a intrat în 2025 într-o fază de maturitate cantitativă: 272 de tranzacții finalizate, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, față de 187 în 2024, potrivit raportului CMS Emerging Europe M&A 2025/26. 

În termeni de valoare, creșterea a fost însă mult mai temperată – de la 2,59 miliarde euro la 2,7 miliarde euro, adică +4,3% – semn că expansiunea vine mai degrabă din volum decât din megadeal-uri multiple. 

România s‑a clasat pe locul al doilea în regiune după numărul de tranzacții, cu o creștere de 45,5%, arată raportul CMS. Creșteri atât în numărul tranzacțiilor, cât și în valoare au fost înregistrate și în Albania, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Serbia și Slovenia. 

„România a înregistrat un număr record de tranzacții în 2025, cu o creștere de 45,5% față de anul precedent. Deși valoarea totală a tranzacțiilor a avut doar o creștere de 4,3 %, până la 2,7 miliarde euro, creșterea semnificativă a numărului tranzacțiilor confirmă interesul constant al investitorilor pentru piața locală. Activitatea a fost deosebit de intensă în Educație & Servicii de sănătate, Energie & Utilități și Real Estate & Construcții — sectoare care continuă să atragă atât investitori strategici, cât și financiari, în căutarea unor oportunități de creștere solide în România”, declară Rodica Manea, Partener CMS România.

Cea mai mare tranzacție a anului, pe plan național, a fost achiziția rețelei medicale Regina Maria de către grupul finlandez Mehiläinen, controlat de fondul CVC Capital Partners, într-o tranzacție estimată la aproximativ 1,15 miliarde euro. Aceasta a dominat statisticile locale și a împins sectorul de educație și servicii medicale pe primul loc în clasamentul pe valoare al sectoarelor din România, cu aproximativ 1,18 miliarde euro cumulat. 

Cel mai mare deal regional din industria farma, cu implicații și asupra României, este cel prin care GTCR a achiziționat producătorul de medicamente Zentiva din Cehia pentru 4,1 miliarde euro. Zentiva are și în România două unități de producție.

Alte două tranzacții din sănătate au vizat achiziționarea de către Medicover a operaţiunilor deținute de grupul Synlab în România, Turcia, Cipru, Slovenia, Croaţia și Macedonia de Nord pentru 71,3 milioane euro. 

În plus, Digitail, companie din România, a atras o investiție prin majorare de capital și preluare de participație minoritară din partea fondurilor byFounders, Partech Ventures, Atomico, Five Elms Capital și Gradient Ventures, de 19,9 milioane de euro.

Dincolo de sănătate, structura pieței arată o economie care se consolidează pe mai multe fronturi. Retailul și distribuția au livrat a doua tranzacție majoră a anului – preluarea a 70% din supermarketurile La Cocoș de către grupul german Schwarz – evaluată la circa 100 milioane euro. Friesland Câmpina România a fost preluată în proporție de 97,6% de grupul ungar Bonafarm, într-o tranzacție de tip achiziție, a cărei valoare este estimată pe baza datelor de piață și a informațiilor publice disponibile la 65 milioane de euro.

Industria prelucrătoare a fost reprezentată de achiziția Artrom Steel Tubes de către Great Lakes Global Holdings (SUA), iar sectorul telecom a intrat din nou în prim-plan prin vânzarea Telekom Romania Mobile Communications către Vodafone și Digi. În energie, Engie a cumpărat un parc eolian de 253 MW în Ialomița pentru aproximativ 472 milioane euro. 

La nivel sectorial, topul pe valoare pentru România în 2025 a fost dominat de:

  • educație și servicii medicale – ~1,18 mld. euro
  • energie și utilități – ~602 mil. euro
  • real estate și construcții – ~275 mil. euro

Raportul CMS plasează evoluția României într-un context regional mai larg, în care Europa Centrală și de Est a înregistrat în 2025 un total de 1.568 tranzacții (+22,4% față de 2024) și o valoare agregată de 36,64 miliarde euro (+42,5%). 

Creșterea a fost alimentată de revenirea megadeal-urilor, de interesul constant al fondurilor de private equity și de tranzacții transfrontaliere în creștere, în special cu investitori din SUA, Marea Britanie și Germania. 

În acest peisaj, România rămâne o piață de „volum mare, valoare medie”: atractivă pentru consolidări sectoriale, extinderi regionale și intrări graduale ale investitorilor strategici, dar încă fără densitatea tranzacțiilor de peste 1 miliard euro care să schimbe dramatic profilul anual al valorii totale.

Raportul semnalează totodată și un risc specific pentru România: persistența inflației și creșterea costurilor cu forța de muncă, factori care pot eroda competitivitatea în raport cu alte piețe din regiune și pot influența evaluările în negocierile viitoare. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.