FacebookTwitterLinkedIn

Galaxy S21 FE deține multe dintre specificațiile flagship-urilor de anul trecut şi încearcă să atragă utilizatorii cu un preţ mai mic decât cel la care a fost lansată seria Galaxy S21.

Noul smartphone lansat de Samsung are un ecran OLED de 6,4 inch, mai mare decât cel al Galaxy S21. Ecranul are o rezoluţie 1080p şi cu o rată de împrospătare de 120Hz.

Galaxy S21 FE va fi livrat cu un chipset Exynos, dezvoltat intern de producătorul coreean, iar în Statelor Unite va fi vândut cu Snapdragon 888.

În ceea ce privește sistemul foto, acesta este compus din trei camere. Camera principală şi cea ultrawide au 12MP, în vreme ce camera tele are 8MP. Sistemul de stabilizare optică pe camera principală, dar şi pe cea tele, facilitează o mărire optică 3X.

Bateria are o capacitate de 4.500mAh, cu 500mAh mai mare decât cea folosită anul trecut pe Galaxy S21. Aceasta se încarcă cu 25W (pe fir), respectiv 15W (wireless).

Potrivit companiei, vor fi comercializate două versiuni. O versiune va avea 6GB RAM şi 128GB stocare şi va costa 700 de dolari, iar cea de doua versiune va avea 8GB RAM şi 256GB spaţiu de stocare, la un preț de 770 de dolari.