Scăderea încasărilor la bugetul de stat în primul trimestru al acestui an ar putea antrena fie scăderea numărului de bugetari, fie modificări ale salariilor acestora, dar orice decizie va fi luată de coaliția de guvernare.
„Condiția pe care noi o avem, impusă în PNRR este cea referitoare la sustenabilitate, având în toate experiența și să zicem, procedura aceasta de negociere cu reforma privind pensiile speciale și modul în care pune problema Comisia Europeană pentru sustenabilitate pe aceste variante am spus posibile că ne îndreptăm fie o revizuire a salariilor în sistemul bugetar, fie o potențială reducere a numărului de bugetari, dar acest lucru îl va hotărî coaliția la momentul potrivit”, a declarat Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș.
Cheltuiala cu salariile în sistemul bugetar este de aproximativ 110 miliarde de lei. Boloș a evocat și varianta unor modificări ale taxelor și impozitelor.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat săptămâna trecută că, în primul trimestru, ANAF a avut încasări mai mici cu 4,1 miliarde de lei față de programul asumat.
Comisia Europeană solicită guvernului să implementeze trei reforme consecutive, respectiv cea a pensiilor speciale, cea a sistemului de pensii generale și reforma salarizării din sistemul bugetar.
„Aici alternativele și modalitățile prin care cele trei tipuri de reforme au un impact financiar semnificativ asupra bugetului de stat, pentru că problema pe fond este cea referitoare la sustenabilitatea finanțelor publice, care a fost consemnată de către Comisia Europeană în recomandările specifice de țară pentru a ajunge la o soluție privind sustenabilitate pe termen lung (…)”, a mai spus Boloş.