După ce a raportat o triplare a câștigului net în 2024, SafeTech Innovations a reușit să își păstreze profitabilitatea la un nivel apropiat și în 2025.
La nivel consolidat, compania de securitate cibernetică a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 33,55 milioane de lei, în scădere cu 17,1% față de cele 42,88 milioane de lei din exercițiul financiar anterior. Cu toate acestea, rezultatul net consolidat a crescut ușor, cu 1,62%, până la 11,25 milioane de lei, de la 11,07 milioane de lei în 2024. La nivel individual, profitul net a ajuns la 11,92 milioane de lei.
„Rezultatele financiare preliminare pentru anul 2025 reflectă capacitatea de adaptare a modelului de afaceri al Safetech Innovations într-un context de piață mai dificil decât cel anticipat la începutul anului”, a declarat Victor Gânsac, președintele board-ului companiei și acționar cu o participație de 28,84%.
Potrivit acestuia, ultimele luni din 2025 au fost marcate de incertitudine economică și politică, în special în luna decembrie, când mai multe contracte au fost amânate sau anulate. În plus, compania s-a confruntat cu întârzieri la încasarea unor sume de la instituții publice, o parte dintre acestea fiind legate de proiecte finanțate prin PNRR, ale căror plăți depind de aprobarea bugetelor.
SafeTech Innovations este implicată și într-un proiect de cercetare-dezvoltare în cadrul HUB-ului Român de Inteligență Artificială, cu o valoare totală de 6,53 milioane de lei, coordonat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, din care 4,83 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
La finalul anului 2025, compania avea active totale consolidate de 88,35 milioane de lei, în creștere cu 26,2% față de anul anterior, în timp ce datoriile totale au urcat cu 24,4%, până la 43,35 milioane de lei.
SafeTech Innovations s-a listat în 2021 pe piața AeRO și a promovat în 2023 pe piața reglementată a Bursa de Valori București. La ultimul preț de închidere de 0,878 lei pe acțiune, compania are o capitalizare bursieră de aproximativ 143 milioane de lei, echivalentul a circa 28 milioane de euro.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.