FacebookTwitterLinkedIn

Proiectul magistralei de metrou Gara de Nord-Filaret-Gara Progresul din București, finanţat integral din fonduri europene, a fost lansat de Primăria Sectorului 4. Linia de metrou are o lungime de 11 km şi 14 staţii. Astfel, Bucureştiul va avea o diametrală pe metrou de 33 de km, din zona de nord, de la Otopeni până la ieşirea spre Giurgiu.

Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4: „Termenul de depunere al ofertelor este de 60 de zile şi profit de acest prilej să invit cât mai multe concerne naţionale şi internaţionale să se prezinte la această licitaţie, pentru că avem nevoie de antreprenori valoroşi. Estimarea pe care o am este că între şase şi nouă luni de zile va dura procedura de licitaţie, 10 luni proiectare, cinci ani, 60 ani de luni execuţia”, conform RRA.

Daniel Băluţă: „Ne aşteptăm să semnăm contractul de finanţare. Valoarea finanţării este de 2,5 miliarde de euro. Poate că este cea mai mare investiţie din Bucureşti din ultimii ani. Gradul de finanţare este de 100%.”

În vara acestui an vor începe şi lucrările efective de foraj pentru primele şase staţii ale magistrale M6, de la Gara de Nord la aeroportul Otopeni.