Tribunalul Galați a omologat Planul de Restructurare al Liberty Galați SA, care a fost aprobat de 52% dintre creditori, raportat la valoarea creanțelor afectate.
Planul redactat de societate împreună cu consorțiul de administratori concordatari EURO Insol și CITR, a fost comunicat celor aproape 1200 de creditori pe data de 17 iulie 2025, pentru a da posibilitatea să-și exprime votul până pe data de 30 iulie 2025.
Planul de Restructurare aprobat de creditori și omologat de Tribunalul Galați prevede măsuri ferme de restructurare atât a activității operaționale a societății, cât și a modului de organizare și guvernanță a grupului de companii din România deținute de acționariat. Sunt vizate repoziționarea strategică a combinatului și reorientarea către piața românească, transparentizarea procesului decizional și relocalizarea tuturor deciziilor manageriale în România, optimizarea costurilor de producție și reducerea dependenței față de unii furnizori, valorificarea activelor neproductive și redundante și atragerea finanțării necesare pentru asigurarea continuității activității și dezvoltare, potrivit unui comunicat.
Planul de restructurare prevede: plata integrală a creanțelor bugetare în cuantum de 594 milioane lei; achitarea integrală a creditului primit de la Statul Român prin Eximbank prin schema de ajutor de stat – Ucraina în valoare de 708 milioane lei; achitarea integrală a celorlalți creditori garantați în suma de 93 milioane lei; plata integrală a creanțelor salariale – inclusiv cele din Belgia – în valoare de 497 milioane le; plata integrală a creditorilor indispensabili, în sumă de 173 milioane de lei. plata sumei de 399 milioane lei pentru creditorii chirografari.
„LIBERTY Galați este o companie strategică pentru România și pentru Europa, în actualul context geopolitic. Actualizarea planului de restructurare este un pas decisiv care nu doar că protejează interesele creditorilor, dar susține un ecosistem industrial vital. Mii de furnizori locali depind direct de funcționarea combinatului, iar impactul social și economic al redresării sale este uriaș: peste 40.000 de locuri de muncă directe și indirecte și menținerea unei surse interne de oțel pentru sectoare esențiale precum industrie, infrastructura, apărare și construcțiile navale. Experiența EURO Insol în transformarea Hidroelectrica dintr-o companie în insolvență în cea mai profitabilă companie din România ne dă încredere că putem aplica aceeași strategie și viziune și aici”, a declarat Remus Borza, președintele EuroInsol.
Paul Cîrlănaru, CEO CITR, a adăugat: „CITR are un istoric solid, cu peste 1.200 de proiecte gestionate printre care cele mai complexe proiecte din istoria recentă a economiei românești. Din experiența noastră în restructurarea companiilor de impact, considerăm că LIBERTY Galați are toate premisele unei redresări durabile: active strategice, o echipă solidă și o piață care începe să se stabilizeze. Planul depus este fundamentat pe măsuri concrete și pe o strategie financiară realistă, care îmbină restructurarea operațională cu atragerea de capital nou. Știm că un astfel de proces cere rigoare, transparență și colaborare strânsă cu creditorii și potențialii investitori – în acest sens, contribuția noastră în acest proiect se va concentra pe atragerea finanțării necesare finalizării cu succes a acestui proiect.”
Redresarea Combinatului Siderurgic de la Galați se bazează pe o strategie financiară robustă, care combină atragerea de capital privat, sprijinul acționarului și valorificarea activelor non-core. În prezent, exista negocieri substanțiale cu fonduri internaționale de investiții precum și cu antreprenori români în vederea capitalizării companiei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.