FacebookTwitterLinkedIn

Autoritățile ruse au deschis o nouă acțiune în justiție împotriva companiei germane de apărare Rheinmetall, solicitând despăgubiri în valoare de 47,2 milioane de euro pentru un contract militar anulat în urmă cu peste un deceniu, după anexarea Crimeei de către Rusia.

Potrivit publicației ruse RBC, Procuratura Militară din Moscova și compania JSC Garnizon, aflată în subordinea Ministerului Apărării al Federației Ruse, au depus o cerere la Curtea de Arbitraj din Moscova. Reclamanții solicită recunoașterea oficială a încetării contractului și recuperarea sumelor aferente proiectului.

Dosarul este judecat cu ușile închise, iar detaliile procedurii nu au fost făcute publice.

Litigiul are la bază un acord semnat în 2011 între Rheinmetall și compania rusă Oboronservice pentru construirea și echiparea unui centru modern de instruire a trupelor terestre în localitatea Mulino, din regiunea Nijni Novgorod. Contractul prevedea furnizarea unui sistem avansat de instruire și servicii de inginerie și control al calității.

Centrul urma să fie finalizat până la jumătatea anului 2014 și să includă tehnologii moderne de simulare a exercițiilor militare, inclusiv sisteme laser pentru antrenamentul soldaților.

Proiectul a fost însă abandonat după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014. Ca răspuns la acțiunile Moscovei, Germania a suspendat exporturile de tehnologie militară către Rusia și a retras autorizația acordată Rheinmetall pentru participarea la construcția centrului de instruire.

Nu este prima încercare a Rusiei de a obține compensații de la compania germană. Anterior, Ministerul rus al Apărării a deschis un proces într-o instanță din Elveția, însă cererea a fost respinsă.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.