În 2022 economia Rusiei va scădea cu mai puțin de 3%, ceea ce înseamnă o contracție mult mai ușoară față de cât estimau analiștii, în timp ce inflația va rămâne și ea sub previziunile anterioare, a spus ieri premierul adjunct, Andrei Belousov.
Economia Rusiei a luat o lovitură din cauza sancțiunilor impuse de țările din Vest, însă efectul este mai puțin dureros decât se așteptau acestea. Belousov a spus că PIB-ul Rusiei va scădea “cu un pic peste 2%” în acest an, iar în 2023 declinul va fi de “nu mai mult de 1%”, potrivit Reuters.
Cele mai recente previziuni emise de ministerul economiei la mijlocul lunii august sugerau că PIB-ul se va contracta cu 4.2% în acest an, față de estimarea inițială de peste 12% – care ar fi însemnat cea mai mare cădere a produsului economic intern brut din Rusia de la mijlocul anilor 1990 încoace, când a avut loc criza financiară și colapsul Uniunii Sovietice.
În ciuda sancțiunilor fără precedent și a faptului că multe companii internaționale au părăsit Rusia, guvernul nu a observat semne de înrăutățire a pieței muncii, a spus Belousov, deși existau riscuri pentru ca aceasta să se întâmple. Rata șomajului a rămas la 3.9% în luna iunie, cea mai mică din 1992, de când sunt înregistrate statistic aceste date, potrivit informațiilor Eikon.
După ce a crescut în luna aprilie la 17.8%, atingând astfel un nivel la care nu a mai fost de 20 de ani, inflația a reușit să scadă și Belusov spune că pentru întreg anul 2022 aceasta va fi în jurul a 12-13%, chiar dacă rubla a căzut și ea la un nivel record.
Exporturile acestui an vor scădea cu 17% pentru că Rusia a pierdut accesul la piețele europene, spune Belusov. Importurile de bunuri de larg consum s-au recuperat aproape în întregime datorită noilor rute de comerț stabilite rapid de Rusia și a importurilor paralele. “Importurile sunt un subiect-cheie, pentru că limitarea importurilor este unul dintre pilonii sancțiunilor pe care le suportă țara noastră,” a spus acesta, potrivit Reuters.
În schema importurilor paralele Rusia a reușit să includă o gamă largă de produse, de la producători de mașini, la companii de tehnologie și mărci pentru larg consum, având ca obiectiv protejarea cetățenilor de lipsa acestora, care ar fi putut fi afectată de sancțiunile care au oprit importurile din Vest.