FacebookTwitterLinkedIn

Rusia va staționa arme nucleare tactice în Belarus, a anunțat sâmbătă preşedintele Vladimir Putin, citat de presa de stat, preluată de BBC. O astfel de măsură nu ar încălca acordurile de neproliferare nucleară, a spus Putin, făcând o comparație cu Statele Unite, care au desfăşurat arme nucleare pe teritoriul unor aliaţi europeni.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ridicat de mult timp problema staţionării de arme nucleare tactice în Belarus, a adăugat Putin. 

„Am convenit cu Lukaşenko că vom amplasa arme nucleare tactice în Belarus fără încălcarea regimului de neproliferare”, a mai spus preşedintele rus, citat de agenția TASS. Rusia va finaliza până la 1 iulie construcţia unui siloz pentru arme nucleare tactice în Belarus, a indicat liderul de la Kremlin. El a precizat că Rusia nu va transfera în fapt controlul acestor arme Minskului. Rusia are staţionate deja în Belarus 10 avioane capabile să poarte arme nucleare tactice, a mai precizat Putin.

Belarus are o graniță lungă cu Ucraina și cu membrii NATO, Polonia, Lituania și Letonia. Aceasta va fi prima dată, de la mijlocul anilor 1990, când Moscova va avea arme nucleare în afara țării.