FacebookTwitterLinkedIn

Moscova a îndemnat Națiunile Unite ieri – joi – să ajute la facilitarea exporturilor de alimente și de fertilizatori ale Rusiei, potrivit Reuters. După o suspendare de patru zile, miercuri Rusia a reluat exporturile, al căror acord de liberă trece va expira în 19 noiembrie. Rusia a accentuat urgența de a exporta către țările care sunt în dificultate cantitățile mari de alimente și de fertilizatori pe care le-a produs, în ciuda sancțiunilor Vestului care împiedică acest lucru. 

Ministrul de externe al Rusiei, Sergei Lavrov, a spus la o conferință de presă din Amman, Iordania că “încă nu vedem progrese cu privire la eliminarea exporturilor fertilizatorilor și alimentelor produse în Rusia”. “Am cerut din nou secretarului general al Națiunilor Unite să se asigure că își îndeplinește obligațiile la care a aderat din proprie inițiativă,” a mai adăugat Lavrov. Acesta a spus că situația trebuie rezolvată “în cel mai apropiat viitor posibil”.

“Dacă vorbim de volumul de fertilizatori și de alimente în discuție, atunci ce poate fi exportat din Rusia este incomparabil mai mult decât ce oferă Ucraina.”

Exporturile de produse agricole din Rusia nu cad explicit sub sancțiunile impuse de Statele Unite, de Uniunea Europeană și de alții, însă Moscova spune că acestea sunt împiedicate serios din cauza sancțiunilor impuse în sectoarele financiare, logistice și în asigurări.

Inițiativa – intermediată de Turcia și de Națiunile Unite – a fost agreată în luna iulie pentru un interval de 120 de zile. Întrebat dacă Rusia ar fi de acord cu o extindere a duratei acordului, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitry Peskov, a spus: “Trebuie să evaluăm cum sunt implementate toate aspectele acordului și toți parametri și apoi abia vom putea lua o decizie.”

Rusia și-a suspendat participarea la acordul de exporturi în urma unui atac recent al flotei sale din portul naval Sevastopoldin Crimeea, însă miercuri a reluat exporturile pe baza promisiunii potrivit căreia, chiar dacă va decide din nou să se retragă din acord, nu va pune în pericol transporturile din Ucraina spre Turcia.