Chiar dacă vorbim despre o piață mare, de aproximativ 2,5 – 3 miliarde de euro, în ultimii cinci ani, și aici s-a resimțit o puternică cerere care a scos în evidență existența multor furnizori.
„În ultimii cinci ani, piața utilajelor agricole și construcțiilor aproape că s-a dublat – și chiar dacă, 60% dintre aceste achiziții reprezintă utilaje second-hand, iar 40% reprezintă utilajele noi, piața se îndreaptă fără doar și poate către punctul său de maturitate. Referitor la vânzările de utilaje agricole noi, numai în ultimii trei ani, acestea s-au dublat față de cele second-hand. Clienții vor să-și cumpere soluții complete, nu mai vor să-și asume riscuri. Ei optează pentru externalizarea riscurilor și astfel se concentrează mai mult pe business-ul lor, pe dezvoltarea afacerii”, a punctat într-o nouă ediție, Forbes Forward, Ruben Marian, CEO & Founder Utilben.
Potrivit acestuia, numai în 2019, 60% din vânzările companiei Utilben au fost reprezentate de utilaje noi, iar 40% de utilaje SH.
Însă, pandemia de coronavirus declanșată anul trecut a schimbat acest trend. Din cauza incertitudinii mediului de afaceri, clienții au optat din nou pentru achiziția de utilaje second-hand, pentru că riscul este unul mai mic din punct de vedere al investiției realizate.
„În România, din păcate, gândim foarte mult pe termen scurt, din acest punct de vedere achiziția de utilaje SH este justificabilă, în schimb dacă facem strategii pe termen mediu și lung, soluția optimă este clar, aceea de a cumpăra utilaje noi”, a explicat CEO-ul & Fondatorul Utilben, care a precizat că deși vom avea nevoie de aproximativ 20 de ani de retehnologizare ca să ajungem la nivelul actual al companiilor din vestul Europei, există și o veste bună.
Aceea că aceste segmente sunt foarte importante pentru economia locală, fiind privite cu prioritate, mai ales când va veni vorba de atragerea de fonduri europene sau de realizarea de investiții, cel puțin în următorii zece ani.
Din perspectiva investițiilor în aceste sectoare, anul trecut, antreprenorii au arătat o oarecare precauție, în sensul că aceștia nu s-au mai „aruncat” atât de rapid să încheie tranzacții semnificative.
Cu toate acestea, însă, Ruben Marian susține că începutul lui 2021 a adus o creștere a acestei piețe: „în primul trimestru din 2021, am înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de peste 10% față de anul trecut. Mai mult, valoarea per tranzacție a crescut cu peste 30% față de perioada similară din 2020. Iar acest lucru ne încurajează”.
Dacă acest ritm se păstrează, Ruben Marian este de părere că piața va crește cu 8-10 procente anual, în următorii cinci ani.
În opinia CEO-ului Utilben, există o zonă în care România trebuie să se reinventeze: cea a producției. „Un lucru la care trebuie să lucrăm intens este dezvoltarea sectorului de producție. Mai exact, trebuie să generăm produse cu valoare adăugată pentru a nu mai depinde de importuri. Problema, în acest sens, este că ne lipsește curajul de a fabrica astfel de produse”.
Iar, la acest capitol, nu stăm tocmai bine nici din punct de vedere al brandului de țară, care este esențial pentru ca un stat să aibă o voce impunătoare pe piețele externe.
„Dacă am avea un brand de țară mai puternic care să scoată în evidență faptul că antreprenorii români sunt parteneri foarte serioși, am putea crește segmentul producției foarte mult. România are un mare potențial, dar trebuie să demonstrăm că suntem de încredere, că putem produce produse și servicii de calitate, că ceea ce promitem se întâmplă, iar aici avem de lucrat la nivel național”, a mai completat Ruben Marian.
În viziunea fondatorului Utilben, în viitorul apropiat, profitabilitatea va fi garantată de „business-urile viitorului”, afaceri care vor oferi soluții inovatoare, care se vor axa pe modele de business flexibile, adaptabile și care vor miza pe ceea ce denumim „personalizarea serviciilor și produselor”, și pe empatie în business.