FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul imobiliar RRG Real Estate Group (RRG) a investit 4 milioane de euro în anul 2026 în dezvoltarea Lakeside11, proiect rezidenţial situat pe malul Lacului Străuleşti din Bucureşti.

Investiţia totală planificată pentru prima etapă a proiectului se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro, din care circa 13 milioane de euro au fost deja investite. Compania marchează 20 de ani de activitate pe piaţa românească, cu investiţii totale de peste 65 de milioane de euro.

Lakeside11 reprezintă cea mai mare investiţie din portofoliul RRG de până acum. Potrivit lui Pavel Kodzik, preşedinte RRG, abordarea companiei s-a modificat pe parcursul celor două decenii de activitate. Dacă primele proiecte au fost axate pe construcţia propriu-zisă a clădirilor, atenţia s-a mutat ulterior pe integrarea ansamblurilor în mediul înconjurător şi pe funcţionalitatea lor pe termen lung.

Reprezentanţii companiei menţionează că proiecte anterioare precum Linda Residence, Lighthouse sau Park Avenue 96 au marcat etape intermediare în dezvoltarea portofoliului, iar Lakeside11 reuneşte experienţa acumulată cu noile direcţii de proiectare ale echipei.

Conform datelor comunicate de RRG, vânzările pentru proiectul Lakeside11 se apropie de pragul de 55%. Ritmul de perfectare a precontractelor şi al rezervărilor a înregistrat o temporizare pe fondul modificărilor legislative recente şi al adaptării la noul cadru de reglementare. Reprezentanţii dezvoltatorului notează că, în contextul incertitudinilor din piaţă, activitatea comercială se menţine în parametrii estimaţi. În ultimele 12 luni, preţurile apartamentelor din cadrul proiectului au crescut în medie cu aproximativ 5-7%.

Pe şantierul ansamblului, lucrările se desfăşoară după cum urmează: finisarea faţadelor se află într-un stadiu avansat, iar lucrările la instalaţiile interioare (MEP) şi finisarea apartamentelor înaintează conform planului. Reţelele interioare sunt în curs de execuţie, racordurile de apă şi canalizare au fost finalizate, iar postul de transformare pentru energie electrică este complet executat. Avizul pentru racordul de gaze a fost obţinut, lucrările fiind programate pentru luna septembrie 2026.

Lakeside11 este un complex rezidenţial din clasa business, cu densitate redusă, situat pe malul lacului Străuleşti, din nordul Bucureştiului. Prima fază a proiectului cuprinde 21 de garsoniere duble, 51 de apartamente cu două camere, 15 apartamente cu trei camere, 12 apartamente cu trei camere prevăzute cu terase mari cu vedere la lac şi dormitor matrimonial, trei apartamente cu patru camere şi trei unităţi de tip penthouse.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.