Roxana Hidan, bancher cu peste 25 de ani de experiență în România și pe piețe internaționale, preia funcția de director general al Intesa Sanpaolo Bank România și poziția de președinte al Comitetului de Management, după obținerea aprobărilor necesare.
Hidan va coordona următoarea etapă de dezvoltare a băncii, într-un moment în care grupul italian își consolidează prezența pe piața românească. Printre obiectivele noului CEO se numără accelerarea creșterii, consolidarea relației cu clienții și valorificarea expertizei și resurselor Grupului Intesa Sanpaolo.
Noul director general are o experiență de peste două decenii și jumătate în sectorul financiar-bancar și a ocupat funcții de conducere în România și în străinătate. Parcursul său profesional include responsabilități în retail banking, dezvoltare comercială, strategie, transformare și digitalizare.
Înainte de venirea la Intesa Sanpaolo Bank România, Hidan a fost Consultant în Management la ProCredit Bank România. Anterior, a ocupat mai multe poziții executive în cadrul OTP Group, printre care membră a Directoratului și director general adjunct, Divizia de Afaceri, la OTP Bank România, precum și director general și președinte al Comitetului de Direcție al Millennium Bank, parte a OTP Group. Ulterior, și-a continuat activitatea în cadrul OTP Bank Albania, într-o funcție de conducere.
„Intesa Sanpaolo Bank România are un potențial puternic de creștere continuă, iar eu sunt mândră că am ocazia să conduc banca în această etapă importantă a dezvoltării sale. Prioritatea mea este să valorific acest potențial prin crearea unei bănci mai apropiate de clienți: simplă, modernă și axată pe nevoile acestora”, a declarat Roxana Hidan.
Paola Papanicolaou, Chief of International Banks Division în cadrul Grupului Intesa Sanpaolo, a spus că experiența lui Hidan în leadership, cunoașterea pieței românești și capacitatea de a conduce procese de transformare vor fi importante pentru consolidarea poziției băncii în România.
„România este o piață importantă pentru Grupul Intesa Sanpaolo, iar Roxana va beneficia de sprijinul nostru deplin în eforturile sale de a conduce banca spre viitor”, a declarat Papanicolaou.
Intesa Sanpaolo Bank România face parte din Grupul Intesa Sanpaolo, unul dintre principalele grupuri bancare din Italia.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.