FacebookTwitterLinkedIn

Bugatti Centodieci urmează să fie produs într-o serie limitată la zece exemplare. Practic, începând cu 2021, doar două exemplare vor ieși pe poarta fabricii din Molsheim în fiecare an. Modelul comandat de Ronaldo va avea caroseria în două culori, cel mai probabil alb și negru, la fel cu culorile oficiale ale clubului Juventus Torino, la care evoluează portughezul.

Centodieci are un motor W16 cu o capacitate de opt litri, care dezvoltă aproape 1600 de cai putere, cu o sută mai mult decât propulsorul lui Bugatti Chiron. Față de acesta, Centodieci are cu aproximativ 20 de kilograme mai puțin, inginerii mărcii reușind să scadă greutatea cu ajutorul unui parbriz mult mai ușor, precum și a unor bare stabilizatoare realizate din carbon.

În nou configurație, fiecare cal-putere al lui Centodieci „trage” o greutate de doar 1,13 kg, ceea ce face ca performanțele automobilului să fie spectaculoase: accelerație de la 0 la 100 de km/h în doar 2,4 secunde, până la 200 km/h în 6,1 secunde și 13,1 secunde pentru a atinge 300 km/h. Deși Centodieci este sigur capabil de viteze peste 400 km/h, viteza maximă este limitată din fabrică la 380 km/h.

Garajul lui Cristiano Ronaldo găzduiește o veritabilă colecție de supercaruri: printre acestea, Bugatti Chiron, Bugatti Veyron, McLaren Senna, mai multe modele Lamborghini, Brabus G-Class și un Ferrari F12. Printre achizițiile recente ale multiplului câștigător al Balonului de Aur se numără și un iaht de peste șapte milioane de euro, care deja a fost testat de fotbalist și familia sa în această vară.