Noua arhitectură este flexibilă și scalabilă, reduce substanțial complexitatea rețelei, crește eficiența operațională și permite trecerea la noua generație de servicii.
Procesul de îmbunătățire a performanțelor rețelei IP Core a Romtelecom a fost inițiat în 2013 și se va încheia în 2015. În cursul acestui an vor fi conectate, cu ajutorul linkurilor 100G, trei dintre cele mai importante noduri ale rețelei naționale Romtelecom. Tehnologia Cisco va fi utilizată pentru rețeaua IP/MPLS (Multi Protocol Label Switching –arhitectură de routare pentru Internet), iar tehnologia DWDM furnizată de ADVA pentru rețeaua de transport al datelor.
Inițiativa face parte dintr-un proiect amplu de pregătire a infrastructurii Romtelecom pentru trecerea la tehnologia “All IP”, proces care ar urma să fie finalizat la sfârșitul anului 2018.
Noua infrastructură va putea susține creșterea traficului IP datorată înmulțirii numărului de dispozitive, aplicații și servicii de generație viitoare precum aplicațiile video și serviciile cloud care funcționează peste Internet.