Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (SNG) a înregistrat o creştere de 7% a acţiunilor, pe fondul unui rulaj de peste 100 de milioane de lei, circa 14% din lichiditatea din 2023.
Aprecierea acțiunilor SNG a început după 15 noiembrie, atunci când compania a raportat la Bursă rezultatele financiare aferente primelor nouă luni ale anului 2023.
Capitalizarea s-a majorat la 19,4 miliarde de lei, după un plus de 1,3 miliarde lei, potrivit datelor BVB. Dinamica se compară cu un avans de 5,2% în acelaşi interval pentru indicele de referinţă BET, unde acţiunile SNG au a patra cea mai ridicată pondere, respectiv 9,2%.
BET-NG, indicele companiilor de pe Piaţa Principală care au obiectul de activitate energia şi utilităţile aferente, a urcat cu 6%.
Romgaz a avut o cifră de afaceri de 6,81 miliarde de lei în primele trei trimestre din 2023, în scădere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, şi un profit net de 2,16 miliarde de lei, minus 3%.