FacebookTwitterLinkedIn

Românii profită de minivacanța de Sfânta Maria (15 august), care e zi liberă legal, pentru a călători în destinații aflate la doar câteva ore distanță de țara noastră, cu plaje spectaculoase și atmosferă de vacanță.

În topul preferințelor se află Lesbos, Skiathos, Lefkada, Zakynthos, Kefalonia, Corfu, Creta (Grecia) și Ischia (Italia) – insule care combină peisajele naturale deosebite cu servicii de calitate și prețuri corecte, potrivit datelor Aerotravel, una dintre principalele agenții de turism touroperatoare din România.

Fiind vârf de sezon și o perioadă în care mulți români își programează concediul, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria majoritatea turiștilor au optat pentru sejururi de 7 nopți, cu plecări imediat înainte sau chiar în ziua de 15 august, și mai puțin pentru city-break-uri. Românii sunt mai atenți cu bugetul de vacanță anul acesta, iar pentru mulți dintre ei sejurul programat în perioada cu minivacanța de Sfânta Maria este concediul principal pe perioada verii.

De altfel, pentru a prinde pachete la preț cât mai accesibil, mare parte dintre turiști și-au programat concediul în perioada de Sfânta Maria cu 6 până la 9 luni în avans. Pachetele cu zbor charter direct (durată maximă de 2 ore) și prețuri între 350 euro/persoană și 1.200 euro/persoană domină sezonul estival 2025.

Pe lângă insule grecești, turiștii optează în număr mare și pentru destinații din Grecia continentală (Thassos, Halkidiki), Turcia (Antalya, Bodrum, Kusadasi, Marmaris), destinațiile de litoral din Spania (Mallorca, Ibiza, Insulele Canare), Bulgaria (Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Sozopol) și pentru stațiunile de pe litoralul și din zonele montane ale României.

Pentru cei mai mulți turiști români, vacanța din sezonul estival rămâne cel mai important concediu de pe parcursul unui an, motiv pentru care și așteptările de la acesta sunt pe măsură: vor destinații ușor accesibile, servicii bune și un preț care să nu le depășească bugetul.

Românii aleg în special destinații apropiate, accesibile cu zbor direct, unde găsesc servicii bune, prețuri corecte și acea vibrație specifică vacanțelor reușite. Fie că aleg litoralul mediteranean, fie insule mai puțin aglomerate, criteriile sunt clare: vacanțe în destinații validate, în locuri în care te poți deconecta cu adevărat, iar bugetul alocat este orientat spre experiență, nu servicii de lux.

Turiștii români sunt conectați digital: caută oferte pe website-urile și pe rețelele sociale ale agențiilor clasice și sunt deja bine informați, știind exact ce își doresc. Ei așteaptă răspunsuri rapide, propuneri transparente și ușor de înțeles. Nu mai e vorba doar de preț, ci de încredere și claritate. Online-ul oferă toate aceste beneficii și acesta este motivul pentru care cererile din acest mediu au crescut foarte mult în ultimii ani. Cu toate acestea, consultarea și achiziția pachetului de vacanță se realizează împreună cu agentul de turism.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.