FacebookTwitterLinkedIn

Cele mai apreciate meserii au fost, în acest an, cele de pompier, specialist IT și inginer. La polul opus, românii au manifestat cel mai mari rezerve față de polițiști și politicieni.

”Topul încrederii îi plasează pe ultimele poziții pe avocați (48%), judecători (47%), jurnaliști (44%), polițiști (41%). Pe ultimul loc se află politicienii, în care au multă și foarte multă încredere 6% dintre respondenți”, potrivit unui sondaj derulat de IRES.

Cei mai mulți dintre respondenți au spus că au multă și foarte multă încredere în pompieri (91%), specialiștii IT (77%) și ingineri (69%).

Medicii și profesorii au fost apreciați de 59% dintre respondenți.

„De altfel, în cadrul percepției pesimiste privind viitorul și modul în care merg lucrurile în țara noastră, primele două cauze pe care le asociază românii eșecului sunt oamenii politici care conduc și instituțiile care nu sunt credibile, acestea fiind percepute ca nefuncționale și corupte”, se arată în sondajul IRES.

Totuși, 2% dintre participanții la studiu au spus că au oferit bani unui funcționar sau angajat al statului în timp ce 5% au oferit diferite cadouri.