FacebookTwitterLinkedIn

Românii alocă anual, în medie, aproximativ 1.000 lei pentru tratarea problemelor dentare, dar suma este cu 20% mai mică decât în ultimii ani, în principal din cauza inflației, a dobânzilor bancare crescute și a climatului economic general mai puțin favorabil, arată datele lanțului de servicii stomatologice Life Group.

Toți pacienții care trec pragul clinicilor Life Dental Spa sau Vivo Dental, parte a Life Group, prezintă carii în diferite stadii de gravitate, iar statistica arată că, în medie, între 8 și 10 dinți sunt afectați de această problemă.

O persoană ajunsă la maturitate are 32 de dinți în cavitatea bucală, însă datele Life Group arată că aproximativ o treime dintre aceștia sunt afectați de carii aflate în diferite stadii de evoluție, ce necesită tratament rapid, pentru a nu crea probleme mult mai mari. 

„Utilizăm un protocol eficient, cu echipamente capabile să identifice în profunzime gravitatea cariilor sau a altor probleme ce pot fi asociate și să le tratăm fără durere, prin intermediul laserului dentar, într-un timp mult mai scurt și fără disconfort”, a declarat Dr. Cristina Obreja, CEO și cofondator LIFE Dental Spa.

Costul tratamentului cu laser al unei carii variază între 300 și 600 de lei, în funcție de clinică, zona în care se află sau pachetele promoționale disponibile, dar nesoluționarea problemelor poate duce la cheltuieli și de peste 10 ori mai mari.

„Dacă ne uităm la statistici, realitatea este că sunt puțini cei care vin la medicul stomatolog pentru prevenție, majoritatea trec pragul clinicilor când deja apare durerea sau intervenția devine ceva mai complexă și costisitoare. O carie, de exemplu, la care nu s-a intervenit la timp, poate necesita cheltuieli și de peste 10 ori mai mari decât simpla tratare preventivă a dinților. Vorbim de intervenție pe canal, coroane dentare sau, în cel mai rău scenariu, implantul dentar”, a subliniat Dr. Cristina Obreja.

Tratamentul dentar, când devine prea târziu să mai poată fi ameliorată problema, îl poate costa pe pacient până la 5.000 de lei pentru un singur dinte.

Mai mult, opt din zece români suferă de o formă de afecțiune a gingiilor, gingivita sau parodontoza, care, de cele mai multe ori trec neobservate, nediagnosticate și netratate la timp, ceea ce poate duce la pierderea dinților.

Life Group reprezintă asocierea brandurilor Life Dental Spa, Life Beauty și Vivo Dental și a luat naștere în anul 2023. În prezent, grupul deține o rețea de 16 clinici în București și multe dintre orașele mari din România. Compania va deschide în curând o clinică nouă la Timișoara. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.