Românii se aliniază tot mai mult tendințelor internaționale de consum, orientându-se către alimente considerate „superfoods”, potrivit unui studiu realizat de Carrefour România împreună cu NielsenIQ.
Analiza, inclusă în Seasonal Taste Barometer, arată o creștere vizibilă a interesului pentru produse cu valoare nutritivă ridicată, precum iaurtul grecesc, tonul sau laptele pe bază de plante.
Schimbarea comportamentului de consum este alimentată în mare parte de rețelele sociale, unde tot mai mulți utilizatori promovează diete bogate în proteine și acizi grași Omega-3. Astfel, consumatorii români aleg din ce în ce mai des produse percepute ca fiind mai sănătoase și mai echilibrate nutrițional.
Datele arată că, în martie 2026, consumul de ton aproape s-a dublat față de aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, sardinele rămân o opțiune populară, în special în sezonul de primăvară, când cererea este de două ori mai mare decât în restul anului.
Un alt produs aflat pe un trend ascendent este iaurtul grecesc, a cărui versatilitate îl face tot mai prezent în alimentația zilnică. Vânzările au crescut cu aproximativ 20% față de anul trecut. Kefirul urmează același trend, ambele produse înregistrând creșteri de două cifre în portofoliul retailerului Carrefour România.
Pe segmentul alternativelor vegetale, laptele pe bază de plante câștigă teren.
Reprezentanții Carrefour subliniază că aceste tendințe sunt accelerate de influența creatorilor de conținut din mediul online, care contribuie la popularizarea rapidă a produselor deja existente în magazine. În același timp, românii devin tot mai atenți la echilibrul nutrițional și la calitatea alimentației.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.