FacebookTwitterLinkedIn

Patronatul Forței de Muncă Străine (PFMS), membru al Confederației Patronale Concordia împreună cu Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) caută soluții pentru simplificarea și digitalizarea procesului de obținere a permiselor de muncă și optimizarea procedurilor de angajare a lucrătorilor din afara Uniunii Europene.

„Angajații non-UE susțin industrii cheie în România și contribuie direct la bunul mers al economiei. Fluidizarea procedurilor aduce beneficii tuturor actorilor implicați”, a declarat Marius Ștefănescu, președintele PFMS și membru în Consiliul Director al Concordia.

Inspectorul General al IGI, chestorul Tiberiu-Gim Giurea, a reafirmat angajamentul instituției pentru modernizarea administrativă: „Vrem să construim un cadru legal predictibil, care să răspundă realităților economice și nevoilor angajatorilor.”

Reprezentanții PFMS au apreciat progresul IGI în direcția digitalizării aplicațiilor și deschiderea noului sediu al Serviciului pentru Imigrări Ilfov, inaugurat la începutul lunii iulie.

Conform datelor oficiale, în 2024 România avea peste 140.000 de lucrători non-UE activi, cei mai mulți fiind angajați în sectoare precum producția (29.141), construcțiile (28.538), comerțul (20.008) și HoReCa (18.844). Pentru 2025, Guvernul a menținut plafonul de 100.000 de avize de muncă, în ciuda cererii ridicate din partea companiilor.

Principalele țări de origine ale muncitorilor non-UE din România sunt Nepal, Sri Lanka, Turcia și India, iar peste 60% dintre avize vizează ocupații necalificate.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.