FacebookTwitterLinkedIn

România are șanse să obțină peste 21 miliarde de euro în noua alocare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, aflat la reuniunea informală a miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN), potrivit Agerpres.

Oficialul român a precizat că negocierile actuale pregătesc terenul pentru aprobarea bugetului renegociat PNRR în cadrul întâlnirii ECOFIN din 10 octombrie.

„Sunt încrezător că vom reuși securizarea a peste 21 miliarde euro în noua alocare PNRR – bani pe care îi vom folosi, în sfârșit, eficient”, a declarat Nazare, subliniind că este a treia renegociere a planului, după dificultăți în implementarea proiectelor asumate din 2021.

Ministrul a mai anunțat că România ar putea accesa peste 16 miliarde euro prin programul european SAFE, fonduri ce pot fi direcționate către apărare, proiecte de infrastructură rutieră precum Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), dar și pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești.

Discuțiile de la Copenhaga vizează, de asemenea, accelerarea procesului de aderare a României la OCDE, negocierea bugetului multianual al UE pentru perioada 2028–2034, care ar urma să aducă României peste 60 miliarde euro, precum și subiecte strategice precum dezvoltarea piețelor de capital și lansarea euro digital, viitoarea monedă digitală a Uniunii Europene.

„Negocierea bugetului multianual va fi una fermă, pentru a ne asigura că banii vor merge către domenii prioritare, precum agricultură, inovare sau noi tehnologii”, a subliniat Nazare.

Reuniunea informală a Consiliului ECOFIN are loc la Copenhaga în perioada 19–20 septembrie 2025, fiind găzduită de președinția daneză a Consiliului Uniunii Europene.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.