FacebookTwitterLinkedIn

România va transmite Comisiei Europene propunerile pentru Programul „SAFE” (Security Action for Europe), prin care un credit cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro va fi pus la dispoziție țărilor Uniunii Europene pentru investiții în apărare.

Programul european SAFE urmărește dezvoltarea proiectelor strategice în domeniul apărării și al infrastructurii cu utilizare mixtă, civilă și militară, cum ar fi autostrăzi și modernizarea porturilor. Ţările care doresc să acceseze acest credit – cel puțin 20 dintre statele membre – vor înainta liste de proiecte, care vor fi evaluate și se va stabili un mecanism prin care se vor aloca fondurile.

Premierul Ilie Bolojan a prezentat marți principalele domenii în care guvernul va încerca să obțină finanțare din Programul SAFE, notează RRA.

Ilie Bolojan: „Pachetul României va conține atât proiectele care țin strict de zona de apărare, propuse de Ministerul Apărării, și urmează să fie definitivate foarte probabil până în toamnă, în baza discuțiilor cu Comisia Europeană. Dar, de asemenea, propunem și proiecte de infrastructură militară civilă, deci, cu o funcționare mixtă, cum sunt coridoarele de transport importante, cel puțin două proiecte care țin de zona de autostrăzi și, de asemenea, componenta de conectare logistică, care ține, de exemplu, de Portul Constanța sau de infrastructură de tip civil și militar.”

Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi. Esența acestui program constă în solidaritatea europeană față de necesitatea unei apărări colective moderne și reziliente, prin stimularea cooperării industriale, reducerea fragmentării și crearea unei piețe unice eficiente pentru echipamente de apărare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.