FacebookTwitterLinkedIn

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi omologul său din Emiratele Arabe Unite, Suhail Mohamed Al Mazrouei, au semnat luni un memorandum de înţelegere în domeniul energiei, care deschide noi căi de cooperare în acest sector.

Preşedintele României a transmis că ţările noastre au ca priorităţi comune, inclusiv, energia şi tranziţie ecologică, precum şi schimbările climatice. Totodată, companiile din Emiratele Arabe Unite au fost invitate să vină să investească în România. (…) am semnat alături de E.S. Suhail Mohamed Al Mazrouei, ministrul Energiei şi Infrastructurii din Emiratele Arabe Unite, memorandumul de înţelegere în domeniul energiei care deschide noi căi de cooperare pentru producţia de energie regenerabilă, gaze naturale, energie nucleară, eficienţă energetică şi hidrogen“, precizează ministru Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Ministrul a mai anunţat că CEO-ul Hidroelectrica, Bogdan Badea a semnat documentul care prevede parteneriatul de tip joint-venture cu Abu Dhabi Future Energy Company – Masdar, iar Cosmin Ghiţă, CEO-ul Nuclearelectrica, a semnat un memorandum de cooperare cu Emirates Nuclear Energy Cooperation – ENEC.